Acasă Auto Tehnologia DPP de la BMW îți depistează imediat locul liber din parcare

Tehnologia DPP de la BMW îți depistează imediat locul liber din parcare

0

Orice conducător auto s-a confruntat mai mereu cu găsirea unui loc de parcare în marile orașe din țara noastră, Bucureștiul fiind de departe locul cel mai aglomerat din România, descoperirea unui loc de parcare liber fiind un adevărat loz câștigător pentru orice șofer din provincie care are ceva treburi prin Capitală.

Acest trafic aglomerat se poate întâlni în orice zonă metropolitană a lumii așa că cei de la BMW s-au gândit la o modalitate de a ușura găsirea unui loc de parcare de către viitorii clienți ai noilor automobile produse de cunoscuta firmă bavareză.

Dezvăluirea acestui sistem inteligent de depistare a locurilor vacante din parcări se numește Dynamic Parking Prediction (DPP) și va fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Detroit din ianuarie anul viitor. Gazda aleasă pentru acest sistem este noul concept BMW i3.

Concomitent cu debutul generației noi a versiunii X1, BMW a mai lansat o tehnologie extrem de utilă pentru șoferii din zonele cu trafic aglomerat denumită Trafic Jam Assistant, un sistem autonom de rulare în astfel de condiții.

Noua tehnologie de depistare a locurilor vacante din parcări, DPP utilizează datele vehiculelor aflate în mișcare,  pe care le trece printr-un algoritm complex, rezultatul fiind anticiparea momentului când un loc de parcare se ocupă sau se eliberează.

2

Mai mult, DPP poate depista numărul total al locurilor de parcare de pe o stradă ce a fost setată în prealabil, informațiile fiind afișate pe display-ul sistemului de navigație.

Sistemul DPP se bazează pe o masă critică de mașini care să furnizeze date suficiente, cu cât se primesc mai multe date de la mai multe mașini, cu atât predicțiile sunt mai precise. In prezent principala sursă de informații pentru DPP este serviciul de car-sharing DriveNow.

Testarea prototipului sistemului DPP care a fost atașat noului BMW i3 s-a încheiat cu succes în luna martie în Munchen, liderul departamentului de tehnologie de la BMW declarând că ”Noua tehnologie este doar un prim pas pe care BMW îl face în stabilirea unor noi standarde privind mobilitatea urbană eficientă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.