Acesta ar putea fi steagul care va fi plantat pe Marte

0
688

Proiectul Mars One pare unul realizabil și se vorbește foarte mult despre el, iar dacă vom coloniza Planeta Roșie avem nevoie și de un steag prin care să ne semnăm prezența față de generațiile viitoare și de eventuali trecători extratereștri.

Dacă Armstrong a înfipt un steag al Statelor Unite ale Americii atunci când în 1969 a devenit primul om care a pășit pe Lună, în cadrul misiunii Apollo 11, dacă vom avea privilegiul de a ajunge pe altă planetă avem nevoie de un steag care să simbolizeze întreaga umanitate și viață de pe Terra, nu doar un singur popor.

La acest lucru se pare că s-a gândit un suedez pe nume Oskar Pernefeldt de la Colegiul Beckmans de Design din capitala Stockholm, el realizând steagul lumii și provocând deja agitație în mediul online.

Steagul înfățișează o combinație de 7 inele unite care formează o floare, având un fundal albastru. Conform spuselor lui Pernefeldt, floarea simbolizează viața de pe Pământ, iar faptul că inelele sunt unite reprezintă faptul că toate procesele care au loc pe planeta noastră sunt unite, direct sau indirect. Fundalul albastru reprezintă apa, despre care știm cu toții că este indispensabilă vieții.

Iată creația suedezului:

Flag_20x30

Steagul este realizat astfel încât să reamintească oamenilor că împărțim cu toții aceeași planetă, indiferent de naționalitate, vârstă, sex, rasă, convingeri sau statut social și că ar trebui să avem mai multă grijă de ea și de noi înșine.

La realizarea steagului au contribuit și companii precum LG și BSmart, iar cei de la NASA au avut o anumită implicare în proiect despre care nu s-au oferit deocamdată detalii clare.

Proiectul Mars One va fi pus în aplicare începând cu anul 2027, trimițându-se către planeta Marte un echipaj format din 4 persoane voluntare. Proiectul a fost lansat de către olandezul Bas Lansdorp și se estimează că va avea un buget de finanțare de 6 miliarde de dolari din partea unui reality-show TV care va transmite live, 24/24 h, desfășurarea mult-așteptatei misiuni spațiale.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.