Deși a produs de-a lungul istoriei sale destule autovehicule care astăzi pot fi doar obiecte de muzeu, vechea firmă britanică Morgan realizează o călătorie în trecut pentru a readuce în atenția publicului o veche mașină cu 3 roți. Diferența va fi că aceasta va fi adaptată vremurilor noastre, urmând a fi îmbunătățită cu implementarea unui motor electric în schimbul agregatului pe benzină cu care a fost ea concepută inițial.
Clasicul vehicul 3-Wheeler al firmei britanice Morgan a fost produs în urmă cu mai bine de un secol: în anul 1909 a fost creat de Henry Morgan, urmând ca ulterior să primească diferite îmbunătățiri. 2016 sau cel târziu începutul lui 2017 va reprezenta perioada în care va apărea cea mai nouă versiune intitulată EV3, aceea dotată cu un motor electric de 101 cai putere. Ne putem aștepta ca noul model al mașinii celor de la Morgan să dispună de o funcționare eficientă și datorită faptului că va cântări în jur de 450kg, adică neobișnuit de puțin în comparație cu majoritatea autovehiculelor care sunt create în zilele noastre.
Britanicii de la Morgan au luat atent în calcul și aspectul exterior al noului vehicul: acesta are un iz modern și sportiv prin caroseria realizată dintr-un metal lucios, dar și prin îngustarea roților în comparație cu cele ale modelului original creat în 1909.
În 2012 a fost realizată ultima variantă modificată pentru vehiculul Morgan, ea fiind îmbunătățită tot cu un motor electric. Acesta era din gama Zytek și era capabil de 95 cai putere și de a asigura vehiculului viteza de 100km/h în doar 6 secunde.
Noul EV3 va fi prezentat oficial la sfârșitul acestei luni în cadrul Festivalului de Viteză de la circuitul Goodwood din UK. Nu știm încă de la ce preț va putea fi achiziționat, dar putem fi siguri de faptul că noul automobil va fi dispus și spre comercializare, ținând cont că până și originalul vehicul creat de Morgan în anul 1909 poate fi cumpărat și acum de nostalgici, colecționari sau simpli admiratori de piese de muzeu.
https://www.youtube.com/watch?v=HEkNLXGfSno