Încă de pe vremea când terminam Mafia 2 eram cu sufletul la gură să aflu ce îmi va rezerva viitorul joc de serie, inclusiv care va fi continuarea poveştii.
Grafica, gameplay-ul, muzica şi acţiunea din anii 60 sunt printre principalele caracteristici ce fac din întreaga gamă de jocuri Mafia un real succes printre pasionaţi. Ştiu că sunteţi la fel de nerăbdători să vedeţi continuarea jocului, tocmai de aceea avem o surpriză pentru voi. Potrivit zvonurilor, până la sfârşitul anului 2016, Mafia 3 va fi pregătit pentru marea lansare.
În urma unui interviu cu dezvoltatorii jocului s-au aflat o grămadă de informaţii incitante ce pot să îţi trezească şi mai tare interesul dacă eşti cu adevărat un fan al seriei. În special aceştia au discutat despre acţiunea jocului, de data aceasta petrecându-se în anul 1968, în New Orleans având-ul totodată ca personaj principal pe Lincoln Clay.
„Nu are locuinţă şi este proaspăt supraviețuitor al războiului din Vietnam, mai mult decât atât este orfan”, au relatat developerii cu privire la viața lui Clay. Odată ajuns în New Orleans, Clay intră în rândurile mafiei afro-americane, fiind la rândul său un om de culoare. Mafia italiană preia controlul şi omoară o parte din aliaţii lui Clay, de aici începând şi întreaga acţiune a jocului, personajul principal având tăria de a se răzbuna.
Mai mult decât atât, Mafia 3 pe lângă poveste te poate încânta cu muzica şi maşinile din anii 60, lăsându-ţi o amintire plăcută şi o experienţă unică. Totodată, jocul conţine scene de violenţă excesivă sau discriminare rasială.
La momentul de faţă Mafia 3 se află în perioada de testare şi urmează să iasă pe piaţă până la sfârşitul anului 2016, pe PlayStation 4, Xbox One şi PC.