Noua versiune a jocului Mortal Kombat X în România

0
1049

Mortal Kombat X a fost lansat oficial pe 14 aprilie în aproximativ toată lumea, în România fiind disponibil începând de astăzi.

Ultima versiune a jocului din seria de fighting games, dezvoltat de NetherRealm Studios şi publicat de Warner Bros Interactive Entertainment, este valabil în primă fază pentru PlayStation 4, Xbox One și Windows, având o variantă şi pentru iOS respectiv Android. Pentru cei ce deţin PlayStation 3 sau Xbox 360 jocul va fi disponibil în câteva luni pentru dispozitivele menţionate. Primii care s-au bucurat de el au fost cei cu iOS şi Android sau tablete deoarece ei au beneficiat de joc începând cu 7 aprilie.

Înainte de lansarea oficială, noul dezvoltator al jocului, NeatherRealms Studios a dat publicităţii un demo ce demonstrează că această versiune este mult mai violentă decât seria Street Fighter. Şi cum actul în sine nu era de ajuns, Mortal Kombat X a readus camerele ce expun imagini ale impacturilor majore până la cele mai mici detalii de cadru.

Cea mai nouă versiune aduce posibilitatea luptătorilor de a folosi diverse obiecte din mediul înconjurător pe post de arme, de altfel, fiecare jucător are pus la dispoziţie de această dată trei variaţiuni, la rândul lor oferind câte un set de mişcări speciale ce pot fi utilizate. Clasicele moduri de joc sunt de necontenit şi în această variantă a jocului Mortal Kombat X : Story, Versus, King of The Hill sau Test Your Luck, dar nici noile Living Towers sau Faction Wars nu sunt de nelipsit.

Totuşi, să ne trezim la realitate, există cerinţe minime de sistem pentru a ne bucura din plin de acest joc. Mortal Kombat X rulează pe sistemele Windows 7 şi 8, versiunile pe 64 bit, minimum, şi cere un procesor Intel Core i7-3770 de 3,4 GHz sau AMD FX-8350 de 4 GHz. Pentru rularea corectă este necesar un minim de 3 GB RAM, iar placa video trebuie să fie NVIDIA GeForce GTX 460 sau AMD Radeon HD 5850.

Ne mai rămâne doar să dezinstalăm versiunea anterioară şi să ne facem comozi.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.