Primul robot personal a fost pus în vânzare

0
431

Dovadă că japonezii adoră roboțeii drăguți, Pepper, produs de SoftBank are un succes nemaipomenit odată cu lansarea pe piață. Operatorul a declarat că 1000 de unități au fost vândute într-un singur minut sâmbătă, în prima zi de vânzare. Este destul de ieftin în comparație cu alți roboți. La pretul de doar 1600$ (198,000A¥)  se adaugă și costurile lunare de asigurare și întreținere în valoare de 24,600¥.
Proiectat de grupul SoftBank – Aldebaran Robotics Franța, Pepper a fost conceput ca si robot personal, respectiv membru de familie și este dotat cu un dispozitiv ce-i permite să recunoască emoțiile persoanelor din jur dar și să- și dezvolte propriile „sentimente”. Nu poate face treburi casnice dar poate conversa și poate prelua informații de pe internet, cum ar fi mesaje sau prognoza meteo.
SoftBank susține ca Pepper este primul robot personal din lume care are această capacitate.

Cele mai multe unități au fost achiziționate online în cursul zilei de sâmbătă, dar un număr de 30 au fost comandate în urma unei trageri la sorți, organizata la magazinul SoftBank din Tokyo. Un purtător de cuvânt al SoftBank a declarat că nu există deocamdată informații  despre primii cumpărători.
Compania își propune să pună la dispoziția consumatorilor mai multe unități Pepper, în luna iulie.

Succesul avut în prima zi de vânzări este un început de bun augur pentru lansarea globală a roboțelului Pepper, pe care SoftBank și partenerii săi, producătorul Apple, Foxconn Technology Group și gigantul chinez Alibaba Group o are în vedere pentru anul viitor. Trio-ul plănuiește să se concentreze pe dezvoltarea unor aplicații de business pentru Pepper începând din această toamnă.

CEO-ul SoftBank, Masayoshi Son, a declarat în cursul zilei de joi că sunt dispuși să-și vândă produsul în pierdere cel puțin 4 ani dar că se așteaptă ca roboțelul să aducă o contribuție majoră la veniturile companiei în 20 ,30 de ani. Convingerea sa și a partenerilor săi, Terry Gou (Foxconn) și Jack Mă (Alibaba) este că roboții vor avea aceeași importanță ca automobilele și electronicele de consum , în următoarele decenii.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.