Chiar dacă canabisul este legalizat tot mai mult în lume, în SUA cel puțin fiind legal pe mai mult de jumătate din teritoriul țării, siguranța traficului rutier trebuie să primeze în orice societate, fapt pentru care autoritățile sunt datoare să înlăture cât mai mult cu putință cazurile în care șoferii se urcă la volan deși se află sub influența substanțelor nocive. Membrii unei firme canadiene s-au gândit serios la aceste aspecte și au început lucrul la un dispozitiv cu care polițiștii vor putea testa cantitatea de stupefiante din organismul șoferilor.
Dacă fiola care testează alcoolemia reprezenta deja un motiv suficient de bun ca polițiștii să fie văzuți drept ființe înfricoșătoare pentru mulți șoferi, va fi interesant de văzut câți clienți va avea „drogmetrul” creat de compania Cannabix Technologies. Momentan, dispozitivul care va stabili instant dacă un șofer este sub influența canabisului sau nu, este doar la stadiul de prototip și spre bucuria multora nu se știe când va fi pus la dispoziția polițiștilor.
Dispozitivul Cannabix este proiectat astfel încât să detecteze substanțele nocive în maxim 2 ore după ce ele au fost administrate de individ și deocamdată nu putem ști cum și dacă va proceda în vreun fel în cazul canabisului ce rămâne în sânge în anumite cantități până la maxim o lună de la ingerare. Cred că știm cu toții că există metode considerate mult mai eficiente de a măsura cantitatea de substanțe stupefiante din organismul unui om, cum ar fi cele prin probă de urină și sânge, dar dispozitivul companiei canadiene are avantajul de a oferi un răspuns foarte rapid organelor legii cum că un cetățean suspect s-a urcat la volanul unei mașini deși era sub efectul canabisului sau nu.
https://www.youtube.com/watch?v=Ze4vc2A2wLY
Interesant. Is curios daca functioneaza si pentru brownies