Acasă Stiri Va fi redus numărul accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool?

Va fi redus numărul accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool?

1

Sunt sigur că vă amintiți un accident petrecut mai demult în Capitală, în urma căruia un tânăr taximetrist ce tocmai urma să se căsătorească și o studentă care se urca in taxiul acestuia au fost uciși de bolidul de lux al unei beizadele de bancher ce tocmai plecase ”afumat” cu aburi de alcool dintr-un club de fițe.

Acest accident mi-a rămas în memorie dar exemplele pot continua la nesfârșit, jurnalele de știri ale posturilor TV fiind mai mereu în posesia informațiilor diverselor accidente rutiere cauzate de șoferi inconștienți care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool în cantități mai mari sau mai mici.

2

Indiferent de locația de pe glob, nici fiolele agenților de circulație, nici pedepsele severe ale legii nu îi pot lecui pe acești monștri ai șoselelor. De curând, NHTSA, Administrația Națională de Siguranță a Traficului pe Autostrăzi din SUA a prezentat două prototipuri de sisteme DADSS (Driver Alchohol Detection System for Safety) ce pot detecta dacă șoferul care se urcă la volan a consumat alcool.

Realizate în colaborare cu 17 producători de mașini, cele două sisteme vor fi implementate deocamdată în echipamentul opțional al noilor automobile. Primul dispozitiv este un analizor al respirației care va putea fi montat fie pe volan, fie pe partea interioară a stâlpului sau a portierei de pe partea șoferului, acesta fiind capabil să depisteze în mai puțin de o secundă mirosul de alcool de la distanță.

2

Al doilea dispozitiv este un senzor tactil ce se poate monta pe butonul de pornire sau pe schimbătorul de viteze, capabil să-ți citească nivelul de alcool din sânge cu ajutorul unui fascicul de lumină ce pătrunde sub suprafața pielii degetului în momentul atingerii. In cazul în care nivelul de alcool din sânge depășește 0,08 (limita legală în toate cele 50 de state), vehiculul nu va pleca de pe loc.

Mai mult de 10.000 de persoane au decedat în urma accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool în Statele Unite anul trecut și chiar dacă la ora actuală nu există un plan bine stabilit de a face acest sistem obligatoriu pentru toate mașinile, majoritatea conducătorilor auto sunt conștienți de utilitatea acestor sisteme atât pentru siguranța pietonilor cât și a lor.

https://www.youtube.com/watch?v=yykyT4YRw4A

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Just Pink Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.