Prima mână robotică din lume care poate simți fiecare atingere

0
366

Chiar dacă nu suferi de o dezabilitate, cu siguranţă simţi şi tu aceeaşi durere prin care trece cel afectat. Te pui în locul lui şi începi să îi înţelegi fiecare frică, începi să deduci cât de mult se chinuie cu toate că are o proteză ce îi oferă într-un procent extrem de mic sentimentul că este un membru din corpul său? Uitând de probleme şi de grija zilei de mâine, oamenii cu astfel de dezabilitati încep să treacă cu vederea tot ceea ce le-ar putea crea o depresie, însă cea mai mare problemă a lor, mai ales în cazul celor ce nu au o mână, este reprezentată de faptul că nu pot simţi ceea ce ating.

Chiar dacă protezele lansate până la momentul de faţă le satisfac o mare parte din nevoi, oamenii au nevoie de ceva mult mai bun, mai exact o proteză care să transmită creierului exact ceea ce ating. Inginerii de la DARPA stau la baza acestui nou proiect care e pe cale sa revolutioneze intreaga industrie. Ei sunt primii oameni care au reuşit să creeze o proteză capabilă să simtă aproape tot ceea ce poate simţi şi o mână reală.

Întregul sistem este bazat pe electrozii plasaţi în cortexul senzorial al pacientului, zonă a creierului ce este responsabilă de identificarea senzorilor tactili, precum presiunea. Desigur, aceştia au lucrat şi la o metodă mult mai bună de control a mâinii robotice, ca astfel încât pe lângă simt să poată beneficia şi de o manevrabilitate mult mai precisă.

Pacientul supus testului este bărbat şi are 28 de ani, însă a preferat să rămână anonim. Acesta a purtat o proteză legată prin intermediul unor fire de cortexul motor, astfel încât să îi se poată oferi abilitatea de a mişca mâna robotică cu puterea minţii. Medicii şi inginerii care au lucrat la acest proiect au vrut să ducă totul mult mai departe, aşa că au dorit să îi ofere pacientului posibilitatea de a simţi ceea ce atinge cu mâna robotică. I-au amplasat senzori capabili să detecteze presiunea, iar într-un final acesta a început să simtă cum încet, încet are un control mult mai bun asupra a ceea ce atinge.

Desigur, este o tehnologie încă în pragul de dezvoltare care pe viitor ar putea să le fie esenţială tuturor celor ce au o asemenea problemă.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.