JamStik: un smartguitar ideal pentru începători

0
750

JamStick este o chitară tip controller pentru device-urile Mac și iOS. Expus publicului pentru prima dată acum doi ani în cadrul ediției CES 2013 (Consumer Electronics Show), JamStick s-a bucurat de multă atenție iar prototipul a primit o grămadă de recenzii positive din partea muzicienilor. Zivix, compania din spatele proiectului, a realizat acum o a doua versiune a produsului denumită JamStik+ care dispune de o serie de îmbunătățiri semnificative. Deși prototipul original a fost în mare parte un succes, au existat câteva semne de întrebare legate de latența acestuia, lăsându-i pe mulți și își dorească mai mult.

Denumit de unii ca smartguitar, JamStick are corzi, taste și o grămadă de alte caracteristici întâlnite la o chitară adevărată. Pentru a scoate sunete, acesta trebuie conectat la un device Mac sau iOS. Gâtul este scurt, având doar 5 taste iar corpul de dimensiuni mici și greutate ușoară îi conferă portabilitate. Este considerat un smartguitar în principal deoarece depinde de aplicații și programe software pentru a funcționa, oferind o serie de posibilități creative neîntâlnite la chitările obișnuite.

Principala diferență dintre prototipul original și JamStik+ este doza magnetică de tip hexaphonic care, potrivit Zivix, oferă corzilor un feeling mai natural și transmite un semnal mai puternic în comparație cu vechea versiune care era bazată pe un sistem de senzori piezo. A doua diferență importantă constă în trecerea de la conectivitatea Wi-Fi la cea Bluetooth 4.0, asta însemnând că gadgetul va fi acum și mai ușor de configurat.

Acest device este adresat în special începătorilor care sunt interesați să găsească o metodă cât mai ușoară și eficientă de a învață să cânte le chitară. Cu ajutorul aplicației gratuite Jam Tutor, aceștia vor putea învăța toate lucrurile de bază, de la acorduri până la metode de strumming și game, aplicația mai conține de asemenea o grămadă de lecții interactive foare utile.

JamStick+ va fi lansat în iunie 2015 iar cei de la Zivix au declarat că lucrează și la un model pentru stângaci.

 

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.