Care sunt costurile de producţie ale noului Samsung Galaxy S7?

0
479

La momentul de faţă Samsung Galaxy S7 se află pe primul loc în lista celor mai dorite telefoane din 2016, însă preţul unui terminal de asemenea performanţe se ridică cu mult peste puterile multor pasionaţi de tehnologie.

Pe piaţă, Galaxy S7 poate fi găsit la preţul de 3.300 lei iar Edge la 3.700 de lei, diferenţele majore dintre cele două terminale ţinând mai mult de display. V-aţi întrebat vreodată care este preţul terminalelor atunci când ies din fabrica de producţie? Specialiştii din cadrul IHS şi-au pus această întrebare, motiv pentru care au aflat şi răspunsul. În urma unei analize, cei de la IHS au aflat că preţul lui Galaxy S7 este mai mare cu 70 de dolari faţă de de cel al lui iPhone 6S de 16GB.

Samsung-Galaxy-S7-pret-specificatii-13

Analiza realizată de cercetătorii din cadrul IHS se bazează numai pe manufactură şi componente, merketingul şi costurile de distribuţie nefiind luate în calcul. Totodată, specialiștii sunt de părere că în ciuda preţului, noul Samsung Galaxy S7 aduce o grămadă de facilităţi faţă de versiunea precedentă.

galaxy-s7-regular

De asemenea, revenind la ceea ce am discutat anterior, s-a preconizat că diferenţa de preţ dintre Galaxy S7 şi iPhone 6S este datorată în special materialelor din care sunt concepute, Samsung investind mai multi bani in calitatea produsului, lucru ce se poate observa încă de la primul contact cu unul dintre cele două telefoane lansate la MWC 2016.

Ca o concluzie a celor discutate mai sus, Samsung scoate din buzunar 255 de dolari (1.000 lei) pentru fabricarea unui singur terminal, însă mai sunt şi alţi factori ce trebuiesc luaţi în considerare, motiv pentru care suma investită se triplează la vânzare.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.