Cum pot să devin funcționar public? Participă la concursul ANFP pentru funcții publice și ai șansa!

Posted by

Ți-a trecut și ție prin minte să te angajezi la stat?Dacă te întrebi cum poți deveni, în prezent, funcționar public din noua generație, trebuie să te înscrii la concursul ANFP pentru funcții publice. Totul despre asta, din cele ce urmează.

Poate că e un subiect mai delicat de abordat deoarece, până mai deunăzi, umbla vorba că nu oricine poate lucra la stat

Adevărul este că s-a realizat o reconstrucție a felului în care sunt acordate și văzute serviciile funcționarilor publici la nivel național. Ceea ce e de apreciat. Astfel, pe modelul european, s-a lansat și la noi în țară Concursul Național – acel concurs ANFP pentru functii publice – pentru toți românii merituoși.

Asta presupune că și tu, și eu, și oricine are dorință, ambiție și studii, se poate înscrie în vederea obținerii unui post de funcționar public. În 2025, se vede că s-au schimbat multe și asta chiar și la încadrarea pe posturi disponibile în administrația publică. Se caută, acum, să se formeze o generație nouă de angajați model, merituoși și moderni, în concordanță cu standardele europene.

Înainte, dacă auzeai de cineva că e funcționar public, imediat îți închipuiai o persoană la patru ace, formală, lucrând de la un birou și având mereu un aer preocupat. Află că prezentul te va surprinde! Tu însuți ai putea fi avatarul perfect de candidat pentru o asemenea funcție de mare interes.

Trebuie să ai doar motivație, pregătire într-un domeniu vizat și acces la internet. Pentru toate detaliile de care ai nevoie, acceseaza site-ul concurs-national.anfp.gov.ro. Astfel, și tu vei putea deveni unul dintre specialiștii care contribuie la schimbare. Platforma online a ANFP – Agenția Națională a Funcționarilor Publici – este proiectată special pentru a-ți oferi șansa de a face parte din noua generație de angajați la stat.

Ce presupune a fi funcționar public în România? De ce să accesezi concursul ANFP pentru funcții publice?

Înseamnă că vei lucra pentru stat, în slujba cetățenilor. Posturile vacante le vei afla accesând platforma mai sus-menționată, dar află că, în mare, a lucra la stat poate acoperi mai multe sfere de activitate:

  • gestionarea fondurilor publice;
  • elaborarea și avizarea proiectelor de acte normative;
  • elaborarea propunerilor de politici publice și strategii;
  • asigurarea suportului necesar apărării drepturilor și libertăților noastre fundamentale.

A lucra la stat nu înseamnă în nicio măsură a sta, pur și simplu, așa cum le place multora să glumească. E vorba de o carieră cu responsabilitate și nu oricine este potrivit sau menit să adere la ea. În plus, ceea ce li se oferă angajaților din administrația publică poate face multora cu ochiul:

  • CV-ul va fi mai prețios dacă vei avea la activ un job în sectorul public.
  • Ai șansa de a schimba lucrurile de la interior. Vei pune, alături de alți noi funcționari publici, o piatră la temelia unei administrații publice performante.
  • Vei avea oportunitatea să te autodepășești pe zi ce trece, deoarece vei beneficia constant de traininguri și cursuri de specializare.
  • Intri la stat în calitate de junior, și poți avansa până la grade superioare de conducere.
  • Chiar dacă ai deja un job part-time și, totuși, dorești să testezi și domeniul public, se poate. Atâta vreme cât nu intră în conflict cu politicile și prevederile legale ale postului de funcționar public.

Nu lăsa această oportunitate să treacă pe lângă tine! Aplică acum!

Sursa foto: Toate imaginile sunt sub licență Canva.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *