HyperX lansează căștile de gaming Cloud Revolver

0
67

HyperX, divizie a companiei Kingston Technology, Inc., liderul mondial independent în produse de memorie, lansează HyperX Cloud Revolver™, noile căști din gama Cloud. HyperX Acestea vor fi disponibile pentru pre-comandă la PC Garage de la 1 aprilie, urmând a fi distribuite începând cu 9 mai.

Noile căști oferă o calitate și o precizie a sunetului superioară datorită difuzoarelor de 50mm, atât în shootere-le first person cât și în jocurile open environment. Adaptabilitatea difuzoarelor, designul mecanic al cutiei acustice frontale, cupa căștilor de dimensiuni mai mari si spațiile pentru ventilație le permit utilizatorilor să audă mișcările adversarilor mai clar și de la o distanță mai mare, obținând astfel un avantaj competitiv asupra acestora. Pasionații de muzică vor aprecia sunetul similar celui dintr-o sală de concerte în timp ce ascultă muzica preferată.

HyperX Cloud Revolver, asemeni predecesorilor Cloud și Cloud II, folosește spumă roșie cu memorie și piele de înaltă calitate pentru cupele de urechi și head band, pentru un confort sporit în timpul sesiunilor lungi de gaming. Suspensia confecționată din oțel aduce un plus de durabilitate, stabilitate și calitate. Micorofonul detașabil al căștilor HyperX Cloud Revolver redă o voce clară, de înaltă fidelitate, reducând zgomotul de fundal. Acestea sunt compatibile cu mai multe platforme, putând fi utilizate atât la PC cât și la console, dar și cu device-uri mobile, fiind certificate de către TeamSpeak™ și Discord și compatibile cu programe precum Skype™, Ventrilo, Mumble și RaidCall. Pachetul include o cutie de 2mm pentru controlul audio, cu două intrări pentru stereo și microfon.

Fanii prezenți la DreamHack Masters 2016 din Malmö, Suedia, pe 16-17 aprilie vor avea în premieră oportunitatea de a testa și cumpăra căștile HyperX Cloud Revolver, HyperX fiind sponsorul oficial de căști de gaming al competiției.

“Profilul audio al sunetului va schimba felul în care se joacă jocurile de tip FPS. Gamerii care poartă aceste căști vor avea un avantaj, deoarece vor putea auzi deplasarea adversarilor de la o distanță mai mare. Căștile au fost proiectate pentru a oferi un nivel cât mai ridicat al detaliilor audio, și implicit un avantaj competitiv gamerilor care le utilizează”, a declarat Gabriel Gîdea, director de dezvoltare Kingston Technology România și Bulgaria. HyperX Cloud Revolver beneficiază de o garanție de doi ani.

HyperX este divizia de produse high-end a companiei Kingston Technology, incluzând module de memorie DDR4 și DDR3, unități SSD, memorii de tip USB Flash și accesorii pentru gaming. Cu un target format din gameri, entuziaști de tehnologie si pasionați de overclocking, HyperX este recunoscută în toata lumea pentru calitate, performanță și inovație. HyperX este dedicată susținerii fenomenului de eSports, sponsorizând peste 20 de echipe la nivel global și susținând ca sponsor principal Intel Extreme Masters. Produsele HyperX sunt folosite în sistemele prezente la evenimente precum Brasil Game Show, China Joy, DreamHack, gamescom and PAX.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here