iPhone SE: Spigen face public designul carcasei de protecţie dedicată viitorului terminal de 4 inchi de la Apple

0
639

Zvonurile recente susţin iPhone SE, telefonul de 4 inchi de la Apple care ne aşteptăm se lanseze în imediata perioadă, va fi aproape identic cu predecesorul lui din 2013, iPhone 5S. Ei bine, acele afirmaţii sunt acum susţinute şi de 2 randări ce au fost făcute publice de Spigen, unul dintre cei mai mari producători de accesorii Apple.

La prima vedere ai putea crede că aceste carcase sunt destinate lui iPhone 5S. Însă, potrivit site-ului MacRummors care de altfel ei sunt şi cei care au obţinut imaginile, carcasele sunt concepute special pentru noul iPhone de 4 inchi care este aşteptat să fie lansat la sfârşitul acestei luni.

Ca şi iPhone 5S, terminalul din imagini are butoane de volum rotunde având aceeaşi poziţionare a camerei principale. Nici butonul Home nu va primi nici o schimbare spectaculoasă, fiind situat exact în acelaşi loc ca şi la iPhone 5S. În orice caz, total diferit faţă de cum se credea până acum că va arăta, adică nu un fel de iPhone 6S mini (video).

Spiegen, fiind un jucător important în lumea accesorilor, este de cele mai multe ori printre primii care concepe carcase pentru terminalele Apple, aşadar există o probabilitate foarte mare ca aceste randări să fie precise. În orice caz, producătorii de carcase au mai greşit în predicţii, aşa că nu ar trebui să ne bazăm 100% pe cele spuse de ei.

Se aşteaptă ca evenimentul lansării lui Apple iPhone SE să aibă loc pe 21 martie. Potrivit zvonurilor, acesta va dispune de un procesor A9, o cameră principală iSight de 12 megapixeli, Touch ID, Apple Pay, dar nu şi 3D Touch. Ar putea costa puţin sub 400$ la liber.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.