Noile imagini cu viitorul iPhone 7 ne prezintă cele mai importante detalii

0
478

Dacă sunteţi cu adevărat un fan Apple, e aproape imposibil să nu aşteptaţi cel puţin un semn din partea companiei cu privire la viitorul telefon iPhone 7.

Deşi Apple are la momentul de faţă ceva probleme cu FBI-ul, producția de telefoane mobile îşi continuă activitatea, anunțând că viitorul iPhone 7 este tot mai aproape de rampa de lansare, zvonindu-se că va fi pregătit undeva prin luna septembrie a anului curent.

iPhone-7-PrePress

Apple nu a dorit vreodată să ofere informaţii despre noile telefoane înainte de a fi lansate, însă anumite surse de pe internet au reuşit să pună mâna pe câteva veşti cu privire la modul în care va arăta telefonul sau cu ce inovaţii va veni. Primii care au reuşit să publice câteva informaţii sunt cei de la Nowhereelse.fr, aducând pentru toţi curioşii câteva fotografii, prezentând astfel modul în care va arăta iPhone 7.

photo-iphone-7-catcher-c

Potrivit imaginilor, noul terminal Apple va veni cu o singură cameră încorporată în carcasă, fără să iasă în relief precum se specula până aucm. Totodată în comparaţie cu modelul actual, antenele au primit o nouă poziţionare, respectiv una în partea de sus şi una în partea jos, astfel încât semnalul să fie de o calitate net superioară.

Imaginile pot fi sau nu reale, tocmai de aceea lipsa camerelor duble nu trebuie să fie luată deocamdată în considerare. Compania prin lansarea noului telefon îşi doreşte să intervină serios la partea de design, adăugându-i elemente noi pentru ai scoate în evidenţă aspectul.

De asemenea, așteptăm să primim informații despre specificațiile viitorului terminal Apple.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.