Noul iPhone SE a fost supus testului bendgate

0
274

După cum bine probabil ştiţi, atunci când se lansează un telefon de la un brand de renume, tot mai mulți youtuberi sunt interesaţi să îl supună la tot felul de teste, cel mai cunoscut dintre ele fiind bendgate, sau mai bine spus rezistenţa telefonului la îndoire.

În trecut, cel puţin în cazul Apple, testul bendgate a reuşit să stârnească un întreg scandal în mediul online, astfel de la iPhone 6 toate telefoanele companiei fiind principalele ţinte ale pasionaţilor de teste de îndoire. Deşi Apple a promis că telefoanele vor deveni mai stabile, atât din punct de vedere al performanţei cât şi al designului, se pare că noul iPhone SE este la fel de „slab” precum iPhone 6, îndoindu-se cu uşurinţă din dreptul butonului de volum.
JerryRigEverything, cel care a postat pe Youtube un video cu testul pentru iPhone SE, a relatat că telefonul nu este conceput dintr-un aluminiu dur, dându-ne de înțeles că celor de la Apple nu le pasă că telefoanele se pot îndoi destul de uşor, să nu mai vorbim că în cazul unui impact nu ar putea rezista.

Dacă Apple tot realizează telefoane scumpe şi cu performanţe medii, de ce nu le oferă şi suficientă rezistenţă din punct de vedere fizic, astfel încât să la închidă gura tuturor curioşilor din mediul online? Cel mai probabil, inginerii din cadrul companiei nu îşi dau interesul pentru a rezolva problema îndoirii, dorind să facă din asta o strategie de marketing.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here