Cu un design similar modelului Xiaomi Mi2, noul model de smartphone P6000 al celor de la Elephone se conturează a fi un dispozitiv destul de interesant. Acesta se află în prezent în plină dezvoltare, lansarea sa fiind estimată destul de curând. Se pare că P6000 va fi primul smartphone ce va fi echipat cu chipset-ul quad-core 64-bit MediaTek MT6732, dispunând de 4GB de RAM precum și de două camere foto, una de 21 MP în față și alta de 2MP în spate plus LTE.
P6000 va fi lansat în două variante, într-una acesta va avea sistemul de operare Android 5.0 Lollipop iar în cealaltă va avea în plus și noul Windows 10, grație unei caracteristici dual-boot. Amândouă variantele vor dispune de un ecran de 5,5 inch, de 4 GB de RAM și de o baterie de 4000 mAH. Cele două smarphone-uri vor avea numai procesoarele și camerele foto diferite. Dacă versiunea P6000 numai cu Android va avea o cameră Sony IMX 230 de 21 PX și un procesor 64-bit MediaTek MTK6795, versiunea dual-boot va dispune de o cameră de 20,7 MP și de un procesor Intel Atom.
Ecranul HD al P6000 este ”acoperit” aparent cu ceea ce se numește Blue Light Tempered Glass, o tehnologie ce filtrează lumina, evitând penetrarea luminii albastre de înaltă frecvență astfel încât tot ce va apare pe ecran se va vedea mult mai clar. Noul P6000 va beneficia și de codarea standard, ce e considerată ca o și o îmbunătățire a calităților de transmisie video de tip H.264 și H.265, acesta fiind capabil de a transmite semnal video de calitate, datorită suportului de 1920 x 1080 pixeli cu care e înzestrat.
Potrivit celor de la Beta News, lansarea versiunii doar cu Android va avea loc în cursul lunii mai, în timp ce versiunea cu dual-boot va fi disponibilă ulterior lansării oficiale a noului Windows 10. Cît despre prețul P6000, zvonurile spun că cei de la Elephone vor continua strategia agresivă de care mereu au dat dovadă prin prețurile convenabile oferite, estimandu-se o valoare de 170 de dolari pentru primul P6000 numai cu Android.