Autoturismele care se conduc singure reprezintă viitorul în transporturi. Schimbarea se va produce în curând chiar dacă momentul exact când aceste maşini vor străbate străzile esteîncă un subiect de dezbatere.
Ultimele semne arată că noul concept de maşină câştigă teren. Potrivit unui raport făcut de registrul auto din California, Honda are acum permisiunea de a testa vehiculele autonome pe drumurile publice ale statului. Astfel se acumulează un număr de 10 companii care pot testa maşini autonome pe străzile Californiei. Printre companiile care au parte de acest privilegiu se numără şi Google, Tesla, BMW, Mercedes şi Volkswagen.
Honda dispune deja de o bază pentru testarea prototipurile localizată în Regiunea Golfului San Francisco (Bay Area), însă acum producătorul japonez îşi va putea elibera maşinile autonome în „sălbăticie„, spre deosebire de Google care face asta de-o bună bucată de vreme. Care este părerea ta despre maşinile autonome? Acordă un minut şi participă la quiz-ul nostru.