În cursul zilei de ieri, Disney a anunțat că va construi două noi obiective cu tematica Stars Wars în cadrul parcurilor sale, Disneyland și Walt Disney World Resort. Din informațiile la care am avut acces, vă putem spune că viitorii turiști vor avea ocazia „să zboare” cu nava spațială Millenium Falcon sau se vor putea opri la un suc la taverna Mos Eisley, din faimosul port spațial de pe Tatooine. Odată cu finalizarea acestui proiect, Disney va transforma visul fiecărui fan Star Wars în realitate.
Centrele de atracție sau „ținuturile”, cum li se mai spune, se vor întinde pe o suprafață de câte 14 acri fiecare și conform spuselor CEO- ului Bob Iger, vor fi împânzite de „localnici” ai diferitelor lumi Star Wars. Iger a mai precizat în cadrul D23 Expo, că aceste noi domenii reprezintă „cea mai mare extindere tematică întreprinsă de Disney până în prezent.”
„Aceste noi tărâmuri, de la Disneyland și Walt Disney World vor transporta vizitatorii pe o întreagă nouă planetă Star Wars. Aceștia vor putea experimenta și o aventură epică Star Wars, în care se vor regăsi în mijlocul unei bătălii dintre Primul Ordin și Rezistență”, a mai adăugat CEO-ul.
În cadrul aceluiași eveniment, acesta a prezentat și câteva piese de artă conceptuală, permițând astfel participanților să-și facă o idee despre cum va arăta noua lume Stars Wars.
În schimb, a omis să precizeze și o dată aproximativă, la care Disney va deschide porțile acestor noi centre de atracție. Având în vedere cât de amplu este proiectul, s-ar părea că va trece un timp îndelungat.
Până atunci, vom aștepta cu înfrigurare premiera filmului Star Wars: Episode VII – The Force Awakens (18 decembrie 2015) și probabil vom apuca să vizionăm și ultimul film din franciză, Episode XII.
Să nu uităm totuși că vorbim despre Disney și la cum stau lucrurile în prezent, am putea spune că această companie e capabilă să mute și munții din loc. Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile de acum înainte.
Știm cu siguranță că oricât de mult ar dura construcția noilor extinderi, acestea ar putea deveni cu ușurință cele mai interesante obiective din vecinătatea Regatului Magic.