Încă de acum câţiva ani de când s-a lansat prima dronă, oamenii au ştiut că aceasta va putea fi folosită în viitor la tot felul de activităţi, atât pentru a ajuta la salvarea unor persoane cât şi pentru a filma din cele mai înalte unghiuri. Pe piaţă la momentul de faţă se pot găsi drone pentru toate buzunarele, ele fiind în general deosebite în funcţie de dimensiune, calitate, autonomie şi de asemenea calitatea camerei video.
Problema dronelor existente la momentul de faţă pe piaţă este dată de autonomia bateriei, care în cele mai fericite cazuri ţine aproape 1-2 ore. Producătorii nu dispun de tehnologia necesară pentru a le oferi dronelor o baterie uşoară şi cu o autonomie puternică, fără să crească cu mult greutatea produsului finit. Dar cu toate acestea, sunt anumite persoane care îşi riscă drona la diferite activităţi extreme. Un exemplu concludent în acest sens fiind demonstraţia unor dezvoltatori dintr-o companie britanică, care au reuşit să traverseze Canalul Mânecii cu o dronă.
Drona a fost supusă experimentului întocmai pentru a i se demonstra capabilităţile din punct de vedere a stabilităţii şi autonomiei bateriei, având de parcurs o distanţă de 35 de kilometri în 72 de minute. Enduro, drona care a reuşit să traverseze cu succes Canalul Mânecii este numele micului elicopter care a reuşit să traverseze cu succes Marea Mânecii. Aceasta a plecat de pe coasta franceză ca mai apoi să aterizeze în Dover. De asemenea, drona nu a fost lăsată nesupravegheată, ea fiind sub observaţie în tot acest timp dintr-o barcă gonflabilă. O parte din distanţa până la Dover drona s-a descurcat de minune în modul de pilot automat, însă din diferite motive la un moment dat aceasta a pierdut conexiunea cu satelitul şi a fost nevoie de intervenţia controlului manual.
Cei de la Amazon şi-au îndreptat deja atenţia pentru achiziţionarea acestei drone, ei fiind printre primii distribuitori care au promis că în viitor livrările se vor face pe cale aeriană, prin intermediul acestor jucării „inofensive”.