#CES2016: Maşinile autonome vor beneficia de un nou supercomputer de la Nvidia

0
484

În mare parte tehnologia se îndreaptă către dezvoltarea a tot mai multe maşini autonome, dovezile fiind apărute deja în America unde producătorii se „bat” pentru a realiza maşina perfectă autonomă. Până şi companiile de dimensiuni mai mici, precum cele ce se ocupă cu dezvoltarea de telefoane şi tablete încep să prindă tot mai mult gustul evoluţiei, dorind să se integreze în conceprea unor astfel de maşini. Samsung şi Apple sunt două dintre cele mai mari companii din lume care se ocupă cu producerea terminalelor portabile. Acestea se îndreaptă cu paşi repezi şi către ramura tehnologiilor de dezvoltare a maşinilor autonome, însă până să ajungă să scoată ceva concludent şi veridic pe piaţă, cei de la Nvidia au reuşit să le-o ia inainte.

Nvidia-Drive-PX2

Aceştia au realizat un SOC (System on Chip) sau pe înţelesul tuturor, un supercomputer capabil să servească ca drept „creier” pentru viitoarele maşini autonome.
Chipul poartă denumirea de Drive PX2, iar din punct de vedere tehnologic dispune de o performanţă de invidiat. Încă din prima fază, chipul celor de la Nvidia uimeşte prin cele 12 nuclee ale procesorului, capabile să realizeze la rândul lor opt teraflopi de putere de procesare, ceea ce înseamnă o valoare de 24 de teraoperatiuni pe secundă. Ce reprezintă de fapt aceste valori? Foarte simplu, o putere de procesare echivalentă cu 150 de laptopuri de ultimă generaţie.

0104_px2specs

Cel mai probabil unii dintre cei mai curioşi se întreabă de ce o maşină are nevoie de atâta putere de procesare? În primul rând este vorba despre întregul bord şi întregul element ce constituie o maşină autonomă, respectiv tehnologia smart. Aici includem în primul rând senzorii, camerele video, radarele şi toate celelalte tehnologii ce alcătuiesc un ansamblu stabil a maşinii viitorului. Cei de la Nvidia şi-au pregătit bine strategia de integrare, având deja clienţi din domeniul auto care îşi doresc să realizeze maşini inteligente pe baza noului procesor. Printre cei mai renumiţi producători se găsesc Volvo, Audi, Daimler, BMW şi Ford.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.