Acest robot învață să execute sarcini prin încercări și greșeli, exact ca oamenii

0
471

Nu degeaba se spune că repetiția e mama învățăturii. Oricât de mult ne-ar arăta cineva cum să gătim, de exemplu, nu vom ști cu certitudine dacă putem juca rolul de bucătar până nu punem noi înșine în practică acțiunile necesare și insistăm asupra lor până când rezultatele sunt satisfăcătoare. Pe o premisă asemănătoare se pare că au mers și cercetătorii americani de la Universitatea Berkeley din California, când au proiectat robotul BRETT, care poate învăța diferite acțiuni doar prin încercări și eșuări.

În timp ce alți roboți sunt capabili să învețe diferite procese prin a fi instruiți temeinic cu videoclipuri sau să fie programați special pentru respectivele sarcini, BRETT este ceva mai independent. El folosește un tip de algoritmi care țin de învățare temeinică ce îi permit să stăpânească diferite acțiuni prin încercări repetate care de obicei implică și greșeli. De pildă, dacă i se solicită să rezolve un joc puzzle, robotul va încerca să îndeplinească sarcina până când va înțelege ce funcționează mai exact și ce nu, fiind inutil să i se acorde noi informații privind modul de lucru.

Însă, nu degeaba ne spun doctorii și alți oameni de știință că creierul uman este mult mai complex decât orice computer sau găselniță artificială. Robotul BRETT are nevoie de 10 minute pentru a învăța un proces relativ simplu care i se explică în amănunt și de 3 ore pentru a-l pune în aplicare în mod corespunzător.

BRETT nu este încă proiectat pentru îndeplinire de sarcini prea dificile, pentru că el nu-și extrage informațiile necesare executării dintr-o bogăție de experiențe acumulate, așa cum mulți oameni sunt capabili. Dar să nu uităm că tehnologia progresează încontinuu și cercetătorii care au inventat robotul BRETT sunt optimiști în privința posibilității ca în câțiva ani să apară roboți capabili de executarea unor sarcini mult mai complexe. Probabil că pentru aceștia va fi extrem de simplu să ne înlocuiască la job sau să ne facă temele pentru școală.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.