Dacă eşti în căutarea unui joc care să îţi pună mintea la contribuţie, AD2460 este una dintre variante.
AD2460 s-a dezvoltat direct în browser şi urmează să ajungă pe Steam, fiind deja aprobat de comunitate, compania oferindu-i undă verde către pagina oficială de dezvoltare. S-a lucrat mult pentru fiecare element din joc şi asta se vede încă de la primul stagiu, dovedind astfel un motiv în plus pentru care merită încercat.
AD2460 din punct de vedere al gameplay-ului se aseamănă cu Master of Orion, fiind totodată fabricat de aceeaşi companie care a scos pe piaţă în anul 2000 jocul Planetarion. Este disponibil pe mai toate platformele de gaming, inclusiv cele mobile, oferind o arie cât mai largă de expunere, astfel încât fiecare utilizator să se poată juca indiferent de locul în care s-ar afla, cu condiţia să aibă conexiune la internet.
Jocul este gratuit pentru o perioadă de 15 zile, urmând ca mai apoi să plătiţi o taxă pentru a beneficia în continuare de gameplay. Dacă vă apucaţi de AD2460 vă recomandăm să încercaţi să intraţi într-o alianţă pentru a fi ajutaţi pe viitor, ţinând mai puţin cont de misiunile solo. Totodată, este important să vă alegeţi o tehnologie în care să vă băgaţi toate upgrade-urile.
De asemenea puteţi să vă integraţi în grupul de români, având o alianţă dedicată, de pe urma căreia puteţi să învăţaţi o grămadă de lucruri.