Anumite arome ale țigărilor electronice pot fi nocive pentru fumători

0
520

Considerate inițial ca niște surogate inofensive ale tradiționalelor țigarete din tutun, țigările electronice încep să-și piardă din aura de non-toxicitate ce a fost distribuită de ani de zile clienților ce voiau să renunțe la clasicul fumat.

Potrivit raportului publicat la conferința sa anuală, în urma cercetărilor efectuate asupra acestor țigări electronice, ”American Thoracic Society” a confirmat o mai veche bănuială a opiniei publice, susținând că anumite arome folosite în compoziția lichidului ai cărui aburi sunt inhalați de fumătorii țigărilor electronice pot altera în timp celulele plămânilor.

Pe parcursul acestui studiu cercetătorii au expus celulele epiteliale respiratorii umane la 13 doze lichide de diferite arome pentru intervale de timp de 30 de minute și 24 de ore.

Din cele 13 arome s-a constatat că 5 din ele produc efecte adverse asupra celulelor într-o manieră depinzând de doză iar 3 dintre cele 5 (Hot Cinnamon Candies, Menthol Tobacco și Banana Pudding) sunt toxice la doze puternice, în cadrul testului de 30 de minute.

La următorul test de 24 de ore, aceleași arome s-au arătat nocive, creșterea dozelor provocând degradarea celulelor. Studiul se află în curs de desfășurare încă și este condus de Temperance Rowell, student licențiat în biologie celulară la Universitatea Carolina de Nord din Chapel Hill.

In urma acestui studiu cercetătorii vor să înțeleagă acțiunea componentelor chimice specifice care stau la baza efectelor toxice ale aromelor nocive.

De asemenea, ei vor să atragă atenția asupra riscurilor la care sunt expuși fumătorii ce inhalează aburii acestor arome, în condițiile unei popularități în creștere a țigărilor electronice.

 

Fumatul reprezintă un obicei extrem de nociv atât pentru fumători cât și pentru cei din jurul acestora, pachetele de țigarete clasice sunt pline de mesaje și fotografii ce vor să determine fumătorii să renunțe la fumat dar efectul lor e minim, majoritatea fumătorilor ignorând mesajele și continuând să fumeze așa că eventualele avertizări asupra toxicității unor arome ale lichidului țigărilor electronice pot avea aceeași soartă.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.