Apple vrea să îi aducă pe utilizatorii de Android mult mai aproape de iOS

0
728

Atât Apple cât şi Google sunt unii dintre cei mai mari competitori atunci când vine vorba de sisteme de operare. Întrucât numărul producătorilor cât şi a utilizatorilor este din în ce mai ridicat pentru Android, Apple caută noi soluţii pentru ai aduce pe oameni mult mai aproape de sistemul lor de operare. Nu vă gândiţi că Apple vă forţează să treceţi de partea baricadei lor, doar vă oferă un sprijin în cazul în care doriţi să vă achiziţionaţi un telefon cu iOS şi doriţi să vă transferaţi toate informaţiile de pe Android către noua platformă.

Move to iOS este noua aplicaţie a celor de la Apple ce vă poate ajuta să migraţi într-un mod cât mai eficient şi mai fiabil de la Android către iOS. Apple nu a avut niciodată un grad de interes prea mare pentru sistemul celor de la Google, nu de alta, dar competiţia trebuie să rămână competiţie până în ultimul moment. Pe lângă toate acestea, Apple aproape la fiecare conferinţă a precizat o sumedenie de factori ce prevăd prezentarea beneficiilor trecerii la platforma iOS, întocmai pentru a le spori şi mai mult curiozitatea celor ce nu au avut până acum un astfel de terminal. Ţinând cont de faptul că Apple are un interes enorm în atragerea a cât mai multor clienţi, prima lor aplicaţie a fost dedicată migrării de pe Android pe iOS.

apple-ios9-android

Noua aplicaţie Move to iOS poate fi descarcată gratuit şi promite să vă facă viaţa mai uşoară, având grijă să va păstreze toate informaţiile şi datele importante din terminalul cu Android pentru trecerea către un iDevice. Apple a avut grijă ca aplicaţia să nu necesite un computer pentru transferul datelor, fiind capabilă totodată să trimită fişiere de tip contacte, fotografii, filme, mesaje, apeluri recente, semne de carte din browser, conturi de email şi multe altele.

Desigur, aceste informaţii pot fi transferate şi prin intermediul unui serviciu cloud, însă Apple a dorit doar să sară în ajutorul celor ce doresc soluţia ideală pentru migrarea rapidă de pe Android pe iOS. Chiar dacă am fi ales un serviciu online pentru transferul informaţiilor, întregul procedeu nu ar fi fost atât de rapid precum Move to iOS, întrucât transferul online prin intermediul cloud se realiza cu mult mai greu datorită necesităţii unei conexiuni rapide la internet în timp ce aplicaţia se conectează la o reţea WiFi locala şi permite un transfer mult mai rapid a informaţiilor şi fişierelor. Apple a avut grijă de siguranţa informaţiilor utilizatorilor, oferindu-le un cod unic de acces, ce trebuie introdus în dispozitivul cu Android înainte ca transferul să fie realizat.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.