Arma perfectă rămâne un mit?

0
251

Încă de la apariția armelor de foc și utilizarea lor pe scară largă, atât în conflictele armate cât și ca instrumente de autoapărare și vânătoare, nevoia de precizie a fost un criteriu esențial în dezvoltarea industriei de armament. Trăgătorii de elită necesită o amplă pregătire și multe ore de antrenament pentru a reuși performanțe notabile.

În prima fază, pasiunea lui John McHale pentru vânătoare, care de cele mai multe ori presupune condiții și un teren dificil pentru o tragere precisă asupra țintei, cât și o posibilă aplicabilitate și utilitate în teatrele de luptă, unde precizia este esențială atât pentru anihilarea țintelor cu risc pentru militarii angajați în luptă, cât și eliminarea unor posibile victime colaterale prin ratarea țintei au fost motorul principal care a stat în spatele acestei dorințe de inovare și dezvoltare a sistemelor deja existente.
Astfel și-a început ascensiunea TrackingPoint, înființată în februarie 2011 de către antreprenorul John McHale. Cochetase înainte cu tehnologia, pusese bazele unor companii în telecomunicații și internet, din vânzarea cărora obținuse mijloacele necesare pentru finanțarea noii sale aventuri.
Povestea care stă la originea companiei, prezentată de altfel și pe site-ul acesteia, sună cam așa: În timpul unei partide de vânătoare, McHale își ratează ținta de la o distanță de 300 yarzi. Fiind puternic zguduit de acest eveniment, a avut o revelație: el va fi cel care va crea o nouă pușcă și va revoluționa industria în domeniu. Și nu oricum, ci adaptând elemente aplicate în sistemele de armament ofensiv al avioanelor de vânătoare unei arme de foc.

Fără să stea pe gânduri, McHale a înființat compania TrackingPoint, adunând în jurul sau o armată de oameni de știință din diverse domenii. Într-o industrie dominată de companiile americane aproape la fel de vechi ca și țara însăși, Tracking Point părea o companie inovatoare, gata să schimbe regulile jocului. Targetul sau era dezvoltarea unui sistem de ochire care să nu-și rateze ținta independent de factorul uman. Noul sistem BRS (sistem de ochire), urma să asigure armei în care este încorporat precizie absolută. Noul BRS includea un sistem optic de ochire îmbunătățit, în concordanță cu un sistem laser de urmărire și marcare al țintei (similar armelor inteligente utilizate de aviația militară) în timp real. Componentele BRS urmau a fi atașate pe diverse arme, unele concepute în cadrul acestui proiect, fiind ușor de operat și cât mai puțin influențate de trăgător. Sistemul s-a dovedit a fi un dezastru sau cel puțin așa au declarat unii dintre foștii angajați. Dispozitivul putea provoca mai multe probleme decât ar fi fost profitabil și inginerii au pierdut foarte mult timp încercând să încadreze sistemul de ochire în componența pustii. În plus, dacă acest sistem nu funcționa, nu puteai acționa arma deloc.

Vom urmări îndeaproape evoluția companiei.

Față de publicul larg, Tracking Point a afișat întotdeauna încredere în perspectivele sale, pe când pe plan intern lucrurile stăteau cu totul altfel. Pe măsură ce compania făcea predicții glorioase cu privire la viitorul său, prezentând prognoze de creștere și câștigându-și faima în cadrul mass- media prin demonstrații, foștii angajați spun că s-au confruntat cu un program de lucru infernal, condiții de muncă ostile, promisiuni încălcate, ajungând până la a fi disponibilizați. Totul ar fi început când McHale ar fi vrut să scoată prima armă pe piață cât mai repede posibil și pentru a se asigura că acest lucru se va întâmpla, a făcut o înțelegere cu personalul companiei în vara anului 2012. Astfel, dacă angajații săi ar fi produs 10 sisteme de ochire în 10 săptămâni ar fi fost recompensați cu un bonus în valoare de 10.000 $. Inginerii din echipă au făcut tot posibilul să respecte termenul limită impus, unii lucrând între 12-14 ore pe zi, 7 zile pe săptămâna. „La un moment dat am făcut o tură de 26 de ore și asta nu era un lucru cu totul neobișnuit”, ne relatează unul dintre ei. În ciuda eforturilor depuse, nu au reușit să-și atingă obiectivul și au ratat bonusul, fapt care a dus la o schimbare a stării de spirit a echipei.

„Starea de spirit în birou era jalnică”, declara unul din foștii angajați.

După acest episod, bine intenționați sau nu, directorii companiei s-au hotărât să ridice moralul echipei, dar modul în care au făcut-o le-a lăsat angajaților un gust amar. Au adus în birou palmieri și alte elemente decorative, în încercarea de a crea un spațiu de muncă relaxat. Unii au interpretat acest gest drept un afront. În loc să li se ofere compensațiile meritate pentru orele de muncă suplimentare, cei aflați la conducerea companiei replicau cu zâmbetul pe buze: „Dar de ce nu vedeți și lucrurile distractive pe care le-am făcut pentru voi? Uite ce distractiv arată sala de conferințe!”
Antreprenorul schimbător din spatele TrackingPoint era sigur că sistemul sau (BRS) va funcționa. După ce CEO-ul companiei a renunțat la proiect, i-a găsit repede un înlocuitor, deși cel destituit câștigase admirația colectivului.
Cu toate acestea, TrackingPoint a dat lovitura, cel puțin în mass media la începutul anului 2013. Prima armă a companiei a fost cu certitudine o adevărată priveliște: de culoare neagră, cu Wi-fi încorporat, video €“streaming, o armă de precizie. Pur și simplu marcai o țintă din orice poziție și o nimereai de la o distanță de aproximativ 1000 de yarzi, chiar dacă aceasta era în mișcare. Rapoartele oscilau la linia dintre venerație și groază. O caracteristică tehnică impresionantă desigur, dar ce s-ar întâmpla dacă această armă ar ajunge pe mâini greșite? Era o mișcare înțeleaptă punerea în vânzare a unei asemenea arme către publicul larg? McHale însă, mătura pe jos cu implicațiile etice, spunând că prețul- de mii de dolari- era o barieră în selectarea clienților.

https://youtu.be/mfpZjTOyiFA


În luna mai are loc prima schimbare majoră în companie. Odată cu scoaterea armei pe piață, în prezența gurvenatorului statului Texas, Rick Perry și chiar la fermă acestuia, din relatările surselor prezente la eveniment, aflăm că McHale renunța la postul de CEO în favoarea funcției de președinte al companiei, lăsând executivul în mâinile unui fost pușcaș marin, Jason Schauble. Acesta fusese literalmente erou de război, medaliat printre altele și după o acțiune de salvare a unui camarad interprinsa în Fallujah, în cadrul căreia a suferit răni majore. El a fost cel care a prezidat compania ce a atras din ce în ce mai mult atenția mass-media și a extins producția, lansând totodată și un plan de dezvoltare a unei „super arme”, care să poate lovi o țintă de la o distanță de 3,100 de yarzi, obiectiv redus în cele din urmă. În plus, Schauble era venit de la Remington Arms Company, ceea ce însemna o legătură importantă cu o companie de prestigiu din industria armelor de foc, care ar fi putut achiziționa cu ușurință mai mica, TrackingPoint. Acest fapt putea crea însă și tensiuni între cele două personalități. Mai mult decât un finanțator, McHale stătuse în scaunul înalt al altor companii hitech înainte și era dornic de a deține controlul și a se implica direct. Foștii angajați au relatat că oprea deseori producția, făcea modificări și-și vărsa nemulțumirile asupra echipei. „Tipul ar fi fost capabil să facă o gaură în perete cu piciorul „ povestea unul dintre aceștia. Conflictul dintre Schauble și McHale nu s-a lăsat așteptat mult timp și a luat amploare pe tema BRS-ului, astfel încât în luna noiembrie a anului 2013, a culminat cu disponibilizarea CEO-ului. În aceeași luna, în ciuda bugetului de milioane obținut din finanțări și a buzunarului adânc al președintelui, TrackingPoint a făcut și alte disponibilizări. Purtătorul de cuvânt al companiei a dat o declarație în ceea ce-l privea pe Schauble :„Executivul TrackingPoint simțise că trebuie să aibă loc o schimbare de directie”. Mai bine spus, după cum am aflat de la o altă sursă, un fost angajat, Schauble a fost concediat pentru că avusese curajul să-l infrunte pe McHale.
În urma acestui eveniment, angajații au primit pachete de acțiuni și așteptau cu nerăbdare să vina ziua în care să-și încaseze banii. O preluare de către o companie mai mare era de așteptat dar concedierea lui Schauble pusese în pericol orice astfel de acord cu Remington, presupusa candidată în opinia unora.
Între timp, un nou CEO ocupă scaunul lăsat liber de Schauble, John Lupher. Compania părea în continuare stabilă, John Lupher era văzut cu ochi buni de către colectiv, fiind mai permisibil decât predecesorul sau. Acesta însă, a refuzat să comenteze pentru articol.
În 2014, compania a venit în întâmpinarea clienților cu noi produse. Astfel, în cadrul Consumer Electronics Show, TrackingPoint prezenta o nouă linie de arme cu prețuri începând de la 9,995 $. Într-un comunicat de presă, noul CEO declara: „Ne așteptăm nu numai la o creștere a cererii pentru cele 500 produse de serie AR dar și la o creștere a cererii pentru tehnologia noastră în întreaga industrie”. Armata a cumpărat într-adevăr, în ianuarie 2014, 6 asemenea arme pentru teste.
Compania anunța în același an că primise mai mult de 29 milioane de dolari în finanțări. Potrivit anunțului, finanțarea din exterior s-a ridicat la o valoare de 64 milioane de dolari ( Mc Hale, potrivit unei surse, fusese raportat că fiind cel mai puternic investitor) iar într-o declarație făcută de John Lupher publicației Wall Street Journal în luna iunie a aceluiași an, compania valora mai mult de 250 milioane de dolari.
Unii însă, erau preocupați de planul de afaceri al TrackingPoint. Se plecase de la premiza că produsele erau concepute în mare parte pentru vânătoare dar pentru pasionații acestui sport, tocmai obsesia pentru precizia de orientare însemna a trișa, de aceea mulți dintre ei urau compania. Probabil tocmai din acest motiv au fost postate pe site-ul companiei la „Întrebări frecvente”, următoarele răspunsuri: „Vânătoarea este etică cu o armă cu ghidaj de precizie și posibil utilizarea unei asemenea arme să fie cea mai etică modalitate de a vâna, loviturile precise reducând numărul animalelor rănite.” „Potrivit clienților noștri, este mult mai distractiv să vânezi cu o armă dotată cu sistemul de ghidaj TrackingPoint. Unii clienți au mers până într-acolo încât au spus că vânătoarea cu o astfel de armă este o experiență care le-a schimbat viața. Unii au considerat că este palpitant să marchezi animalul și să-l omori instantaneu și curat, iar alții că nu ar fi reușit să nimerească țintele cu o pușcă obișnuită.”  Produsele ar fi putut fi vândute armatei, opțiune încărcată cu un bagaj mai puțin etic.
În cele din urmă, compania a încheiat un acord cu Remington, care vedea în TrackingPoint un partener pentru un proiect numit Remington 2020. TrackingPoint a produs sistemele de ochire pentru noua serie de puști de înaltă precizie, dar potrivit surselor apropiate proiectului, totul s-a transformat într-un fiasco. Sistemele de ochire livrate prezentau probleme. Era de așteptat de altfel, că un mare procent dintre acestea să aibă defecte de fabricație, dar un vice președinte a cerut să fie livrate indiferent de starea lor, ne relatează o sursă, estimând astfel că la 100 de sisteme de ochire livrate cam 40 erau respinse de către Remington ca fiind neconforme.
Tracking Point era în cădere liberă. John Lupher a fost concediat în decembrie, aparent tot în urma unei schimbări a direcției de afaceri. Un alt CEO, Frank Bruno, a preluat în curând conducerea executivului. „Ni s-a promis o comunicare mai strânsă, dar aceasta s-a lăsat așteptată pentru încă 5 saptamani”, afirma o sursă în perioada respectivă.
În continuare, există 2 versiuni ale evenimentelor care s-au petrecut: cea publică și cea internă. În data de 24 februarie 2015, compania a eliberat un comunicat de presă, trâmbițând o creștere exponențială pentru anul 2014. TrackingPoint, potrivit acestui anunț, era în plin avânt. Creșterea per unitate de la an la an fusese de 281% iar în registrele contabile s-ar fi înregistrat o creștere de 107%. Compania a făcut o declarație uluitoare, care susținea că TrackingPoint nu este numai o companie în creștere ci și compania din industia armelor de foc cu cea mai mare creștere din lume. Compania mai declara că Ministerul Apărării era interesat de achiziționarea produselor sale. Era anunțata și „o restructurare internă în scopul de a asigura și de a accelera creșterea economică viitoare,” Bruno fiind citat în comunicat: „Cu noi piețe și creșterea interesului pentru produsele noastre, compania trebuie să se concentreze pe excelentă operațională.”
În interior însă, acea restructurare însemna disponibilizări masive. Departe de a fi o mișcare rațională, pentru angajați, TrackingPoint părea o companie dezorganizată. Numărul membrilor echipei de cercetare și dezvoltate a fost redus. Personalul de la conducerea companiei, în număr de aproape 100 a fost redus la mai puțin de 50. Cu angajații încă zguduiți de disponibilizări, TrackingPoint reduce în luna următoare și mai mult numărul acestora, până rămâne doar cu o mică echipă. Pe site-ul companiei a fost postat următorul anunț: „Datorita dificultăților financiare TrackingPoint nu va mai accepta comenzi. Mulțumim clienților noștri și adepților fideli care ne împărtășesc viziunea.”
Planurile companiei pentru viitor rămân un mister. McHale, într-un scurt interviu telefonic acordat saptamana trecută, declara că TrackingPoint încă mai are angajați dar nu a menționat și numărul lor sau dacă compania este în pragul falimentului. În opinia foștilor angajați însă, TrackingPoint este o companie moartă, care funcționează cu un minim de personal, doar pentru a documenta cercetările efectuate și nu se știe unde vor ajunge aceste informații valoroase și posibil periculoase. În plus, angajații fuseseră furioși din cauza pachetelor de acțiuni care li s-au pus la dispoziție. Mulți dintre ei au ales această opțiune sperând că va merita, dar stocul a fost restricționat. Cum compania nu găsea un cumpărător și disponibilizările începuseră, era clar pentru unii că stocul de acțiuni nu avea nici o valoare.
În ciuda eșecului TrackingPoint, alura unei arme perfecte era o idee mult prea puternică pentru ca cineva  să se poata ține departe, McHale, armata, sau alții. DARPA spre exemplu, avea în curs de dezvoltare gloanțe cu auto- ghidaj. Și chiar dacă TrackingPoint s-a prăbușit, e posibil să nu fi ieșit din istorie fără să lase o moștenire.
În cadrul conferinței Black Hat care va avea loc în august este programată o discuție despre TrackingPoint, intitulată „Cand iOT atacă: În culisele unei puști alimentate prin Linux.”
Nu putem știi cu certitudine dacă va fi creata vreodată o armă care să se apropie de perfecțiune, dat fiind că perfecțiunea însăși poate însemna de fiecare data altceva în viziuni diferite dar povestea companiei prezentate mai sus, e demnă de luat în seamă. Nici o descoperire, nici o evoluție, în nici un domeniu nu poate fi realizată fără sacrificii iar o descoperire, inovație oricât de importantă s-ar dovedi, nu poate fi realizată și implementată corect fără a lua în calcul factorul uman.


 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here