Toți utilizatorii de smartphone au aceeași nemulțumire care s-a perpetuat încă de la celebrul telefon Simon, inventat în 1993 de IBM (majoritatea specialiștilor spun că acesta ar fi primul smartphone cu touchscreen inventat) și până la ultimele modele Galaxy S6 lansate la jumătatea lui aprilie de Samsung.
Nemulțumirea tuturor e legată de autonomia bateriei smartphone-ului ce abia a reușit să depășească 9 ore la ultimele modele, utilizând telefonul la capacitate maximă. Iar dacă li se atașează o carcasă modulară de genul celor de la Nexpaq, durata de viață a acesteia poate fi prelungită cu alte câteva ore.
Ce ați zice dacă v-aș spune că am un telefon cu o autonomie de 4 zile? Ori aș primi câteva epitete care nu se cuvin reamintite în acest articol ori veți crede că am fost ucenicul celebrului magician Dynamo.
Si totuși această autonomie a bateriei unui telefon va fi probată cât de curând, imediat după lansarea telefonului Gionee M5 a cărui imagine teaser a apărut recent în social-media chineză.
Până acum am văzut telefoane cu cameră foto dublă, cu dual-SIM sau chiar cu două ecrane. Se pare că producătorul chinez Gionee va fi primul care va lansa un telefon dual-battery, modelul M5.
Acum nu știu dacă cei de la Gionee s-au inspirat de la puternicul model auto M5 de la BMW, cert este că perechea de baterii cu care va fi înzestrat noul Gionee M5 va permite prelungirea autonomiei telefonului până la 4 zile, în condițiile utilizării sale la capacitate normală.
Toată lumea se așteaptă ca perechea de baterii să crească grosimea acestui smartphone dar trebuie să amintim faptul că Gionee deține recordul celui mai subțire smartphone din lume prin modelul Gionee Elife S5.1, întreaga serie Elife fiind compusă din mai multe smartphone-uri cu grosimi foarte mici.
Imaginea teaser din social-media chineză nu a conținut eventuale informații despre preț sau data lansării așa că nu ne rămâne decât să așteptăm primele informații oficiale ale producătorului Gionee. Oricum, specialiștii susțin că dacă ambele baterii vor depăși 2500 mAh fiecare, cele 4 zile de autonomie ale smartphone-ului M5 n-ar fi o sarcină imposibilă.