Acum că tot e sezonul rece cu siguranţă ne-am dori să facem economie şi să folosim calculatorul şi la încălzire. Cu toţii ştim cât de multă căldură generează un calculator, şi cât de greu o elimina în mediul ambiant. Radiatoarele ce ajută la răcirea acestuia ar putea fi înlocuite cu ceva mult mai inteligent, care să ofere un surplus de căldură în casă ta.
Vorbim despre Henry, calculatorul ce poate să producă căldură. Funcţionează la fel precum un calculator normal, dar marele sau avantaj este că produce şi căldură. Încă este în stadiul de dezvoltare, având nevoie de 100.000 de dolari pentru a fi pus în funcţiune întreg sistemul.
Până la momentul de faţă dezvoltatorii au reuşit să strângă 18.000 de dolari. Cu banii strânşi aceştia ar putea să angajeze ingineri, să cumpere resurse şi alte lucruri care să îi ajute să exploateze potenţialul acestui calculator.
Nu ştiu exact ce idee de promovare au dezvoltatorii calculatorului Henry, dar sunt de părere că nu vor reuşi să strângă suficienţi bani pentru al pune în funcţiune şi al produce pentru publicul larg. Ideea în sine, de a folosi căldura generată de calculator pentru a încălzi mediul ambiant nu e deloc rea, chiar dimpotrivă ne-ar ajută să facem câteva economii, important ar fi că dezvoltatorii acestuia să strângă suficieni bani pentru al produce.