Dacă până acum nu ai fost suficient de satisfăcut de calitatea şi rezonanţa audio din telefon, acum vei putea să îţi achiziţionezi o carcasă ce poate să îţi ofere o performanţă cu mult mai ridicată.
Producătorii se bazează în general pe design, pe calitate dar şi pe grosimea dispozitivului pe care îl lansează. Începând de la televizoare şi până la telefoane, aceştia au grijă ca terminalul să cântărească cât mai puţin şi să arate cât mai bine, motiv pentru care performanța din punct de vedere audio va scădea, neavând suficient loc în carcasa de mici dimensiuni. Pe piaţă la momentul de faţă sunt foarte puţini producători ce s-au încumetat să mai rupă puţin din design şi să integreze o boxă ceva mai calitativă, însă în general majoritatea oamenilor din domeniu preferă să mai scadă din puterea şi calitatea audio pentru a oferi la final un produs cât mai subţire. Cu toate acestea, se pare că unele dintre cele mai râvnite şi mai cumpărate telefoane, respectiv iPhone 6, iPhone 6S, 6 Plus sau 6S Plus, vor dispune de o carcasă specială pentru partea audio.
Publicată de TouchNews.ro pe Luni, 2 noiembrie 2015
Noul model de carcasă în comparaţie cu celelalte de pe piaţă, are în componență două difuzoare precum cele din imaginea de mai sus. Pe lângă puterea ridicată a noilor difuzoare, acestea mai dispun şi de un acumulator de 3.000 mAh care va putea fi folosit ulterior şi pentru încărcarea terminalului mobil, în situaţii de urgenţă. Întrucât producătorii nu au fost suficient de mulţumiţi de noul lor concept, au integrat un sistem prin care să se poată asculta muzică cchiar şi atunci când carcasa nu este ataşată de telefon. Principiul pe baza căruia funcţionează această tehnologie, este datorat reţelei Bluetooth sau WiFi, în funcţie de ceea ce vi se pare mai rapid pentru telefonul vostru.
Publicată de TouchNews.ro pe Luni, 2 noiembrie 2015
Mai mult decât atât, carcasele pot fi legate în serie, astfel încât să beneficiaţi de o experienţă audio total diferită. Vă puteţi construi un întreg sistem doar din carcase de telefon, ceea ce din punctul meu de vedere este o exclusivitate în rândul terminalelor de mici dimensiuni. Deocamdată, preţul pentru o astfel de carcasă este de 119 dolari, însă va putea creşte până la 189 de dolari până de Crăciun.