#CES2016: Primul monitor din lume ce poate fi conectat doar prin USB-Type C a fost prezentat de ASUS

0
485

Majoritatea tehnologiilor importante sunt prezentate în cadrul CES, dovadă fiind şi noul anunţ făcut de cei de la ASUS cu privire la înlocuirea cablurilor HDMI cu unele de clasa USB-Type C. Potrivit spuselor acestora, schimbarea a venit mai mult datorită vitezei uriaşe de transfer aduse de USB-Type C, respectiv 10GB/s.

MB169C+ este primul monitor din lume care va funcţiona numai pe baza cablului USB-Type C. Acesta reprezintă de fapt un ecran portabil, ce poate fi conectat direct la device fără prea multe bătăi de cap, însă momentan sunt câteva mici nelămuriri cu privire la această modalitate de conectivitate pe baza USB-Type C, întrucât la momentul de faţă pe piaţă nu sunt dispozitive cu un asemenea port. Însă, demonstraţia pe care au reuşit să o facă cei de la ASUS în cadrul #CES2016 este întradevăr impresionantă, iar dacă vor reuşi să găsească o modalitate de conectare a monitorului cu deviceurile existente pe piaţă, cu siguranţă vor da lovitura.

Poate că vă întrebaţi ce minuni poate să facă cablul USB-Type C? În primul rând pe lângă faptul că poate să transmită informaţii de tip video/audio, acesta îşi preia şi toată energia electrică de care are nevoie pentru a funcţiona direct de la dispozitiv. Este o creaţie importantă ţinând cont de faptul că dispune de o rezoluţie nativă de 1920×1080 pixeli, care de altfel ascunde în spate o tehnologie IPS pentru o claritate mărită a culorilor și un unghi de vizualizare cât mai bun.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.