Firefox OS devine un sistem complex

0
498

Atunci când ne referim la un sistem de operare de bună calitate, în general aducem în discuţie Android şi Windows, fiind unele dintre cele mai cunoscute si mai bune de pe piaţă. Pentru majoritatea persoanelor ce preferă un sistem de operare de ultima ora, cu tehnologii noi, Firefox OS se dovedeşte a fi exact ceea ce trebuie. Sistemul de operare a celor de la Firefox a început să aibă destul de multe probleme în ultimul timp, fiind integrat în general pe terminale cu specifcatii medii.

Întrucât la momentul de faţă, pe piaţă sunt căutate dispozitive cu specificaţii cât mai ridicate, astfel încât să ofere o performanţă de neegalat, cei de la Firefox se obrăznicesc şi scot tot mai multe device-uri de buget. Întrucât numărul vânzărilor nu îi mulţumesc pe oficiali, dupa mai bine de cativa ani de la lansare, a venit si schimbarea mult aşteptată.

De data aceasta, Firefox OS va fi integrat şi pe terminale ceva mai inteligente, capabile să ruleze absolut orice aplicaţie, venind cu unele dintre cele mai bune şi mai cunoscute componente hardware puse vreodată pe un asemenea dispozitiv. Dezvoltatorii, anunţă totodată, un upgrade major ce are menirea de a simplifica cât mai mult modul de utilizare, făcându-l mult mai eficient, în comparaţie cu celelalte sisteme de operare enunţate mai sus.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.