HTC insuflă suspans şi ridică semne de întrebare… One E9 sau One E9+?

0
700

Denumirea de phablet s-a răspândit rapid incepând cu anul 2013 când o mare parte din flagship-urile lansate de producători au fost puse in această categorie. Succesul adus de aceste smartphone-uri s-a fructificat, aducând marilor companii câştiguri substanţiale.

  O mulţime de informaţii neoficiale roiau in ultimele săptămâni potrivit cărora HTC lansează doua telefoane-gigant.  Zvonurile au fost confirmate printr-un unic anunţ regional, noile achiziţii, HTC One E9 şi HTC One E9+, beneficiind de publicitate. Potrivit site-ului chinezesc al companiei, noul phablet işi va găsi locul printre rafturile magazinelor în curând. Fiind superior celui implementat pe noul flagship, HTC One M9, telefonul HTC E9+ beneficiază de un ecran Quad HD, cu o diagonală de 5,5 inch, o rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli si un panou LCD cu densitatea de 534 ppi.

  Din punct de vedere estetic această versiune işi pune amprenta pe carcasă folosind metal doar pentru ramă, partea posterioară fiind fabricată din plastic. Eleganţa acestui telefon este vizibilă datorită grosimii sale de 7,5 milimetri.  O altă tehnologie folosită in cadrul acestui smartphone este HTC BoomSound, care profită de integrarea frontală a difuzoarelor duale stereo, ce oferă un sunet amplificat. Momentele speciale din viaţa de zi cu zi vor fi captate uşor cu ajutorul camerei foto principale cu senzor de 20 MP şi celei frontale Ultrapixel cu rezoluţie de 4 MP. Telefonul este dotat cu un procesor octa-core MediaTek MT6795M cu o frecvență de 2 GHz, acesta la rândul său având in spate o baterie 2.800 mAh. Această platformă hardware menţionată oferă patru nuclee ARM Cortex-A53 şi patru nuclee ARM Cortex-A57 ce folosesc arhitectura big.LITTLE şi un procesor grafic PowerVR G6200.  Specificaţiile includ 16 GB memorie interna, plus slot microSD pentru carduri de maxim 128 GB şi o configuraţie Dual SIM. Restul listei cuprinde Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 4,1 si o procesare audio Dolby.

  Comparativ cu versiunea prezentată, One E9 va avea proprietaţi similare in mare majoritate insă diferenţa o va face ecranul său cu o rezoluţie Full HD, camera foto principală ce va avea un senzor de doar 13 MP si o memoria RAM cu o capacitate de 2 GB.

  Din nefericire, preţurile si disponibilitatea telefoanelor sunt incă necunoscute, HTC neoferind informaţii suplimentare ci doar o prezentare generală ce stârneşte interesul tuturor.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.