Întotdeauna am fost fascinat de modul în care funcţionează corpul uman, însă niciodată nu am reuşit să îmi descopăr propriul corp, să văd chiar si printr-o ilustratie grafica ceea ce se ascunde in interior.
Dacă până acum acest lucru se putea realiza numai de către un cadru specializat şi într-o unitate dedicată pe acest domeniu, mai nou îţi vei putea vedea propriul corp direct de pe telefonul mobil. Curiscope este aplicaţia ce promite să aducă în casele oamenilor o serie largă de informaţii despre propriul corp. Virtuali-Tee, dezvoltatorii acestei tehnologii au nevoie de 100.000 de dolari pentru a reuşi să o aducă pe pragul de proiectare, la momentul de faţă fiind doar o campanie activă pe Kickstarter, ce speră să strângă uriaşa sumă.
Întregul sistem se bazează pe un tricou, mai exact pe un cod ascuns în ţesătura acestuia, ce poate fi citit prin intermediul unei aplicaţii pentru telefon. Odată ce ai îndreptat camera de la telefon către tricou, prin intermediul unei aplicaţii dedicate, vei putea vedea în interiorul carpului tău cu ajutorul realităţii augumentate. Dezvoltatorii speră ca prin intermediul acestei tehnologii oamenii să fie mult mai conştienţi de propriul corp, să obţină mult mai uşor informaţiile, chiar dacă aplicația nu face nimic altceva decât să afișeze o platformă grafică a corpului, simulând astfel realitatea.
Totodată, echipa care a dezvoltat această tehnologie, îşi face mari speranțe cu Google Cardboard, combinând realitatea augumentată cu realitatea virtuală, astfel încât omul să poată beneficia de tot confortul, având şansa de a examina fiecare parte a corpului la 360 de grade. Sistemul dezvoltat de cei de la Virtuali-Tee va ajunge în special în instituţiile de sănătate, însă va putea servi şi ca mediu educaţional pentru copii.
Dacă vor reuşi să strângă suficienţi bani pentru a scoate pe piaţă acest produs, în viitor dezvoltatorii plănuiesc să integreze şi un senzor în tricou pentru a simula bătăile inimii în realitatea augumentată.