Lenovo ZUK Z1 vine ca o surpriză pentru toţi cei ce îşi doresc să scoată o performanţă cât mai ridicată pe un terminal de mici dimensiuni, însă doresc totodată să obţină şi un preţ cât se poate de bun. ZUK Z1, dispune de toate funcţiile aferente unui astfel de dispozitiv mobil, însă pe lângă toate acestea, aspectul lui este de luat în considerare, fiind foarte bine lucrat şi atrăgând imediat privirile curioşilor.
Publicată de TouchNews.ro pe Duminică, 18 octombrie 2015
Telefonul beneficiază de un display de 5.5 IPS, cu o rezoluţie de 1920×1080 pixeli, trimiţând utilizatorului o claritate cum rar mai vezi pe terminale de acest gen. Este performant din punct de vedere Hardware, punând la dispoziție un procesor Quad Core Qualcomm 89674AC, 3GB de memorie RAM, GPU Adreno 330 şi spaţiu de stocare de 64 de GB. Performanţa aleasă pentru acest terminal mobil este suficient de puternică încât să ducă cu succes fiecare aplicaţie din magazinul celor de la Google. Lenovo ZUK Z1 mai dispune de două camere, una frontală de 8MP, care din punctul meu de vedere este cu mult mai bună faţă de orice altă cameră frontală disponibilă pe un astfel de telefon, cat şi una principală de 13MP.
Publicată de TouchNews.ro pe Duminică, 18 octombrie 2015
Telefonul îmbină unele dintre cele mai importante elemente, începând de la design şi până la performanţă sunt o grămadă de alte lucruri ce trebuiesc enunţate. Senzori, tipuri de conectivitate, system şi multe astfel de funcţii alcătuiesc un ansamblu puternic, ce face ca modelul prezentat mai sus să devină unul extrem de căutat şi foarte bine ordonat. La capitolul de securitate, acesta dispune de un Android modificat, combinat cu Cyanogen OS 12.1, astfel încât informaţia să circule printr-un mediu cât mai restrâns şi mai cryptat împotriva tuturor celor ce vor să acceseze terminalul de la distanţă şi să fure informaţii.