Counter Strike Global Offensive este și va rămâne probabil pentru mult timp printre cele mai populare jocuri First Person Shooter din România și nu numai. Datorită nivelului ridicat de performanță atins de jucătorii autohtoni, Valve a decis că e timpul să graveze și numele țării noastre în istoria sportului electronic organizând grandiosul eveniment Major pe „spawn zone-ul” nostru.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu sporturile electronice, turneul Major este pentru eSports, ceea ce reprezintă în tenis, Grand Slam. Deosebirea dintre cele două este aceea că Major nu se organizează mereu în aceeași țara. Acolo unde se atinge cel mai înalt nivel organizatoric și mai ales de producție live, acolo vor fi prezenți și cei de la Valve.
Prin PGL, România a reușit să fie a patra țară din lume care organizează un Major, după Germania, Suedia și Polonia. Fanii CS:GO vor avea privilegiul de a urmări îndeaproape drumul către succes, asta însemnând premii de 250.000 de dolari, al echipei favorite din cele 16 participante.
Evenimentul găzduit de DreamHack Cluj-Napoca 2015 va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca între 29 octombrie – 1 noiembrie și va fi ultimul Major organizat în acest an.
„Faptul că reușim să avem un turneu Major este cea mai mare realizare de până acum. Prin ceea ce produce PGL, scena sportului electronic din România se află în top 5 al celor mai mari evenimente esports din lume. DreamHack Cluj-Napoca 2015 va fi cu adevărat remarcabil pentru toți fanii esports din România, dar și pentru cei din afara granițelor, întrucât un turneu Major atrage publicul din toată lumea”, a declarat Silviu Stroie, președintele PGL.
Motivul determinant pentru care Valve Corporation, proprietarul jocului, a decis să organizeze Major în România este producția unică creată de cei de la PGL, apogeul fiind liga internațională de CS:GO, PGL Season 1.
Bilete și abonamentele DreamHack Cluj-Napoca 2015 pot fi cumpărate de pe dreamhack.ro, facebook.com/dreamhack.ro și shop.computergames.ro