NASA începe să testeze InSight, sonda destinată unei misiuni pe Marte pentru anul viitor

0
511

Noul rover al celor de la NASA, denumit InSight, va începe o nouă misiune de explorare a planetei Marte începând cu luna martie a anului 2016, dacă totul va decurge până atunci conform așteptărilor.

Marea agenție americană responsabilă cu explorarea spațiului cosmic este obligată practic de palmares ca InSight să aibe succes: din anul 1976 americanii au tot inițiat proiecte de cercetare a Planetei Roșii prin misiuni precum cele ale sondelor Sojourner, Pathfinder, Opportunity sau Curiousity, unele dintre ele aflându-se și acum pe suprafața celei de a 4-a planetă de la Soare.

Sonda InSight, a cărui nume provine de la Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy, and Heat Transport, este programată să colecteze informații despre interiorul planetei Marte și nu informații ce țin de compoziția de la suprafața corpului ceresc sau legate de indicii ale existenței vreunei forme de viață.

Cum și Marte este aflată în zona „locuibilă” a Sistemului Solar, adică acolo unde cel puțin teoretic este posibilă existența vieții, obținerea de informații privind interiorul planetei pot fi foarte valoroase pentru că astfel se poate înțelege mai bine cum sunt formate corpurile cerești de acest gen.

Astronomii de la NASA au început, așadar, testarea capacității sondei InSight de a face față condițiilor dure de pe Planeta Roșie, iar dacă nu se vor întâmpina situații care să pericliteze inițierea misiunii, InSight își va începe călătoria spațială în martie 2016, lansată fiind de la baza Vandenberg din California. Misiunea este programată să dureze aproape 2 ani, mai exact 720 de zile, sau 700 de zile marțiene. Roverul InSight va începe să furnizeze date de pe Marte începând cu luna octombrie a anului 2016, având nevoie de aproximativ 6 luni de la lansarea sa pentru a ajunge pe Planeta Roșie.

mars-insight-lander-labelled-640x701

Faza de testare a sondei InSight durează 7 luni, timp în care aceasta va fi expusă unor temperaturi extreme de genul celor de pe planeta Marte, precum și unor condiții de lipsă totală a presiunii atmosferice.

Cei de la NASA au explicat într-un comunicat că faza de testare este plănuită în așa mod încât orice fel de probleme tehnice ce ar putea apărea privind sonda să fie rezolvate încă de pe Pământ.

Tom Hoffman, manager-ul de proiect al InSight, se declară deja foarte încântat de rezultatele privind construirea sondei, adăugând că echipe de cercetători din multe locuri ale lumii și-au petrecut multe ore pentru a stabili diverse subiecte ce trebuiesc analizate în cadrul testelor de funcțiune.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.