Pentagonul a trimis mostre de antrax în Coreea de Sud

0
498

Pentagonul, sediul central al Departamentului Apărării din SUA, a anunțat prin intermediul unor oficiali în această săptămână că a trimis în mod accidental mostre de antrax către laboratoare private din mai multe state americane, precum și către o bază militară americană aflată în Coreea de Sud.

Vestea bună e că oficiali ai Pentagonului susțin că nu există riscuri de sănătate pentru niciuna dintre persoanele expuse mostrelor de antrax, deși, pentru orice eventualitate ele au fost supuse unui tratament medical. Mai exact, 22 de militari de la baza americană aeriană din Coreea de Sud și 4 muncitori de la laboratoarele comerciale sunt cei care au primit tratamentul preventiv.

Mostrele de antrax conțineau bacterii active, contrar așteptărilor oficialilor americani ca ele să fie inactive. Ele proveneau de la un laborator din statul american Utah care este axat în special pe mijloace de apărare împotriva armelor chimice și biologice. Membrii laboratorului din Utah au mai comis în trecut gafe care au periclitat sănătatea unor persoane: în 2011 laboratorul a fost chiar închis temporar drept urmare a faptului că unul dintre angajații săi a rătăcit un flacon ce conținea substanța extrem de toxică VX.

Potrivit celor de la ABC News, mostrele de antrax au fost livrate pe data de 30 aprilie 2015 către laboratoare din statele americane California, Delaware, Maryland, New York, New Jersey, Tennessee, Texas, Virginia și Wisconsin, prin intermediul companiei de curierat Fedex.

CDC-ul, adică Centers of Disease Control (centrul de control al bolilor) a lansat o investigație care va presupune testări minuțioase ale mostrelor de antrax rămase. Membrii CDC-ului au o experiență serioasă în domeniu, numai anul trecut fiind implicați într-o investigație similară, ca urmare a expunerii accidentale a 75 de muncitori către mostre de antrax ce conțineau bacterii active.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steve Warren, a ținut să confirme că nu există riscuri de sănătate la care să fie expusă vreo persoană odată cu livrarea accidentală a mostrelor active de antrax, dar și să amintească că nu există cazuri confirmate de infecție cu antrax printre angajații în laboratoare.

 

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.