Înțelegerea modului în care funcționează Universul în care trăim și mai ales rolul pe care noi oamenii îl avem în cadrul său reprezintă enigme greu dacă nu imposibil de elucidat. Însă partea bună e că acestea au reprezentat subiecte de dezbatere pentru mulți astronomi, fizicieni sau filosofi de-a lungul multor ani, iar în secolul XXI astronomia ca mai orice altă ramură a științei deschide tot mai multe orizonturi către cunoaștere.
E arhicunoscut în astronomie că planetele sunt grupate în sisteme solare, că acestea din urmă sunt grupate în galaxii, iar galaxiile la rândul lor sunt grupate în roiuri de galaxii, sau putem împinge barierele cunoașterii suficient încât să considerăm Universul însuși drept principalul element-definitoriu al conglomeratiilor de stele, mai ales dacă controversata teorie a Multiversului ar fi veridică. Însă până la demonstrația științifică avem de parcurs un drum necunoscut și nu ne rămâne decât să ne limităm la ceea ce cunoaștem cu certitudine în prezent.
Întrebarea „Ce există între galaxii?” a venit drept o urmare firească a multor astronomi, care au considerat că termenul de „vid” este unul mult prea vag și nedefinit pentru a putea fi tratat cu suficientă seriozitate. Și așa cum între sistemele solare există de obicei destulă materie chiar și sub forma unor planete întregi, nu trebuie să ne mire dacă și în spațiul intergalactic putem găsi ceva mult mai impresionant în cantitate și densitate decât nori de gaz rezultați în urma Big Bang-ului.
Folosindu-se de imagini capturate de către telescopul spațial Hubble, Melissa Graham împreună cu alți astronomi de la Universitatea Berkeley din California au reușit de curând să concluzioneze că în spațiul intergalactic dintr-un roi de galaxii „apropiate” Căii Lactee există cel puțin 3 supernove. Acest lucru se bănuia încă de acum câțiva ani, când un grup de astronomi s-au folosit de telescopul CFH și au surprins supernovele, dar cu tehnologia de atunci nu se putea spune cu exactitate ce fel de corpuri cerești sunt, ele fiind văzute doar ca pe niște pete rotunde și albe. Însă, s-a demonstrat încă de la acea vreme că spațiul intergalactic poate conține mult mai multă materie decât se credea.
Descoperirea cercetătoarei Graham și a colegilor ei este fascinantă mai ales prin prisma faptului că s-a găsit o sumedenie de supernove aflate în spațiu intergalactic din diverse regiuni ale Universului observabil, calculându-se că 11% din totalul de supernove descoperite de umanitate cu ajutorul telescopului Hubble sunt localizate în afara galaxiilor. Și cum supernovele nu reprezintă altceva decât transformări aproape inevitabile suferite de stele, putem face presupunerea logică cum că există în Univers și un număr impresionant de stele intergalactice. Dacă e să simplificăm lucrurile și mai mult, putem considera mai departe că între galaxii poate exista materie ce poate lua orice formă excluzând materia neagră sau antimateria, întrucât stelele pot fi considerate un element primordial al ei. Planetele, asteroizii, cometele și toate elementele chimice care intră în componența ființelor vii cunoscute până acum sunt descendente din stele, obținute în urma unei „infinități” de procese chimice.
Un alt aspect interesant e că stelele intergalactice rămân influențate de câmpul gravitațional al roiului de galaxii din apropierea lor, deși distanța este neobișnuit de mare. Un alt scop al studiului realizat de cercetătorii conduși de Melissa Graham este acela de a înțelege mai bine modul cum s-au format roiurile de galaxii, prin analizarea stelelor „singuratice”.
