Un câştigător al premiului Nobel sugerează că oamenii au fost creaţi de către extraterestri

0
719

Oamenii mereu şi-au pus întrebări privind existenţa lor şi rolul lor în Univers, iar modul cum viaţa în general a apărut pe Pământ a constituit mereu un mare mister. Deşi nu-şi cunoaşte rolul în natură, în mod ironic omul a clădit o societate în care este larg acceptată ideea cum că e o mare virtute simplul fapt de a fi om.  De asemenea, omul a dat naştere unei multitudini de răspunsuri privind originea rasei umane, iar acestea sunt de natură fie religioasă, filosofică sau pur ştiinţifică.

Francis Crick, biologul molecular care a descoperit structura ADN-ului în anul 1953 a lansat în anii ’70 teoria numită panspermie, una care susţine faptul că viaţa se poate răspândi prin Univers cu ajutorul meteoriţilor şi a cometelor.

Acum, Crick ne recomandă să ne îndreptăm atenţia către un glob metalic minuscul descoperit de astrobiologul Milton Wainwright și cules de către un balon care zbura în stratosfera Terrei. Wainwright ne detaliază că acest obiect ciudat are lăţimea unui fir de păr uman şi conţine un material biologic lipicios care se revarsă din interiorul său, după cum se poate observa în imagine:

globulet

Astrobiologul mai adaugă că o explicaţie preferată de către unii excentrici este aceea cum că misteriosul obiect a fost trimis pe Terra de către o civilizaţie necunoscută pentru ca planeta noastră să fie populată cu anumite forme de viaţă.

Mostra a fost gasită după ce Wainwright a lansat baloane la 28 de kilometri altitudine, după care au fost analizate diversele materiale colectate.

Un eveniment similar a avut loc anul trecut când o echipă de cercetători condusă de astrobiologul Chandra Wickramasinghe a anunţat că s-au descoperit materiale cu proprietăţi biologice pe un meteorit care a căzut pe Pământ.

Oricâte astfel de evenimente s-ar petrece, comunitatea ştiinţifică rămâne sceptică în privinţa panspermiei, pentru că teoria nu poate fi demonstrată fără a se afla cu exactitate ce anume a dus la apariţia misterioaselor obiecte. Până la găsirea unui răspuns veridic şi irefutabil privind originea rasei umane, ne putem însă consola cu certitudinea că fiecare suntem produşii procesului biologic de reproducere pe care l-au efectuat părinţii noştri.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.