Valve aduce conexiuni mult mai mari de descărcare pentru infrastructura Steam

0
409

Întrucât cererea de jocuri în infrastructura Steam a crescut în ritm alert, cei de la Valve s-au hotărât să lărgească banda de download, astfel încât fiecare utilizator să descarce jocul mult mai repede.

La momentul de faţă Steam întâmpină probleme cu numărul mare de trafic zilnic, având o medie de 789 Gbps în America şi 293 Gbps în Europa. În funcţie de fluxul orar, traficul Steam creşte considerabil putând să ajungă chiar la 843 Gbps în America şi 1.2 Tbps pentru Europa. Pentru a putea ţine reţeaua Steam în picioare, oficialii Valve au hotărât să mărească numărul de conexiuni în mai multe reţele a câte 100 Gbps fiecare.

1Pentru a realiza acest upgrade, cei de la Steam au încheiat un parteneriat cu Level 3 Communications pentru a se ocupa de introducerea a cât mai multe conexiuni de 100 Gbps. Comunitatea Steam ajunge ca în fiecare lună să aibă un transfer de 500 petabiti, asta ţinând cont că majoritatea jocurilor ocupă între 10 şi 40 de GB pe HDD.

Revenind la Level 3 Communications, aceasta deţine controlul la momentul de faţă în 26 de ţări din America de Nord şi Europa, ceea ce înseamnă că ridicarea infrastructurii steam la 42 Tbps nu reprezintă o problemă. Deocamdată nu avem informaţii exacte cu privire la viteza reală de download a jocurilor din Steam, însă ne aşteptăm să vedem o evoluţie ţinând cont că acum se va dispune de o conexiune de 100 Gbps individual.

Cel mai probabil sunteţi impresionaţi de cifrele uriaşe de transfer a datelor din reţeaua Steam, însă în comparaţie cu alte platforme online nici nu se poate încadra în top 10 consumatori de lăţime de bandă, cele mai mari platforme din top fiind BitTorrent, Netflix, Youtube, Google şi multe alte site-uri.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.