Microsoft mai are încă mult de lucru la Edge, noul browser care va fi lansat împreună cu Windows 10. Pe parcursul ultimelor săptămâni, compania a dezvăluit mai multe detalii despre acest browser și despre funcțiile pe care plănuiește să le implementeze după lansarea Windows 10 programată la vară.
Una dintre principalele funcții care va lipsi din browser în momentul lansării va fi suportul pentru extensii. Microsoft dorește să formeze un „ecosistem” dinamic al extensiilor pentru Edge și le va permite utilizatorilor să își transfere extensiile din alte browsere precum Chrome sau Firefox. Potrivit Neowin, funcția va fi lansată abia la începutul toamnei. Compania mai dorește de asemenea să ofere suport pentru extensii și platformelor mobile, însă datorită limitărilor legate de mărimea și puterea device-urilor mobile din prezent, acesta rămâne doar un obiectiv pe termen lung.
O altă funcție interesantă care va fi implementată în browserul Microsoft Edge include posibilitatea de a sincroniza parole, bookmark-uri, taburi și istoricul căutărilor între două sau mai multe device-uri Windows 10.
Deși cel mai probabil asistentul virtual Cortana va face parte din Microsoft Edge încă de la început, compania admite că serviciul este departe de a fi perfect și intenționează să lucreze la îmbunătățirea lui într-un viitor cât mai apropiat. Acest lucru se datorează în mare parte nenumăratelor reclamații venite din partea utilizatorilor în legătură cu funcționalitatea lui care lasă de dorit în unele momente.
Cei de la Microsoft au mai dezvăluit de asemenea și detalii despre intenția lor de înlocui o serie de tehnologii web învechite precum ActiveX, Browser Help Objects și VBScript cu unele mai noi.
Având în vedere că majoritatea funcțiilor prezentate mai sus nu vor fi disponibile pentru browser în momentul lansării Windows 10, este greu de crezut că Microsoft Edge va reprezenta o alternativă viabilă pentru Firefox sau Chrome, sperăm doar că nu va trebui să așteptăm prea mult până când acesta va fi îmbunătățit.