Acasă Telefoane Apple schimbă strategia de vânzare a iPhone-urilor

Apple schimbă strategia de vânzare a iPhone-urilor

0

Inceputul verii calendaristice aduce vești importante pentru fanii Apple, reprezentanții companiei anunțând modificări semnificative în ceea ce privește vânzările modelelor de iPhone prin intermediul AT&T și Verizon Wireless.

Apple a precizat că iPhone-urile vândute via AT&T prin ambele magazine fizice de vânzare cu amănuntul, Apple Retail Stores sau Apple Online Store își vor muta planurile financiare către programul Next începând cu această lună.

Potrivit site-ului 9to5Mac, programul Next al AT&T va permite utilizatorilor să-și upgradeze dispozitivul mai des decât până acum, adică numai după un an față de doi ani cât prevedeau obișnuitele contracte încheiate în ultimul timp.

2

In schimb, această facilitate va fi suportată de utilizator printr-o rată plătită pentru o actualizare lunară a iPhone-ului. Odată cu această schimbare, numai clienții business vor putea cumpăra telefoane subvenționate prin AT&T.

In aceeași ordine de idei, Apple plănuiește o schimbare și în modul în care Verizon vinde dispozitivele produse de Apple. Clienții Verizon care achiziționează acum un iPhone prin programul Edge, nu vor mai putea fi eligibili pentru conectarea imediată a funcționalității Edge Up.

Cu Edge Up, clienții erau eligibili pentru a face upgrade hardware-ului după 18 luni dar în urma acestei noi măsuri vor trebui să se încadreze în programul Edge standard cu upgrade după 24 de luni.

După ce iPhone-ul devine complet plătit, clientul poate păstra hardware-ul, planul celor de la Verizon fiind de a rezona cu AT&T în ceea ce privește programele de subvenție acordate contractelor pe doi ani ce vor fi lansate începând cu sfârșitul verii.

3

In concluzie, noua politică de vânzare a celor de la Apple se rezumă la faptul că magazinele Apple au eliminat subvențiile pentru orice iPhone, în timp ce la Verizon sunt așteptate aceleași schimbări în cursul acestei luni.

Așteptăm cu nerăbdare startul noii conferințe a celor de la Apple WWDC (Apple’s Worldwide Developers Conference) care va avea loc între 8-12 iunie și care ne va oferi informații noi despre noua strategie de vânzări a companiei Apple.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.