Cu această baterie vei putea să-ți încarci telefonul într-un minut

0
646

O echipă de cercetători de la Universitatea Standford declară că a creat un prototip de baterie din aluminiu care se încarcă într-un minut, mult mai rapid decât durata de încărcare a unei baterii obișnuite de tip Li-Ion (lithium-Ion) care necesită aproximativ o oră pentru o încărcare completă.

Toate eforturile pentru realizarea acestui prototip au fost conduse de Hongjie Dai, profesor de chimie al Universității Stanford. Acesta a dorit dezvoltarea unei tehnologii alternative pentru crearea unui tip de baterie mult mai ieftină și ușor de încărcat decât modelele convenționale.

Industria tehnologică urmărește cu interes progresele în acest domeniu. Deși alte aspecte ale tehnologiei precum capacitatea de stocare sau puterea procesoarelor avansează într-un ritm foarte rapid, progresele legate de durata de viață a bateriei nu sunt foarte impresionante, aproape că rămân pe loc.

Dai, care lucrează la proiect de aproximativ doi ani, afirmă că această nouă tehnologie bazată pe aluminiu este și mai sigură în comparație cu alte metode. Acesta pune accentul pe faptul că bateria este expusă unui risc scăzut de a se aprinde față de bateriile tradiționale care sunt mult mai inflamabile.

Tehnologia din spatele bateriei din aluminiu este prezentată în detaliu în ultima ediție a revistei Nature.

Aluminiul a atras atenția cercetătorilor de multă vreme însă abia acum au reușit să creeze o baterie care să primească suficient voltaj și să supraviețuiască mai multor cicluri de încărcare.

Dai a declarat că nu știe sigur când tehnologia va fi pregătită pentru comercializare. Mai sunt obstacole de trecut și câteva aspecte la care trebuie lucrat precum îmbunătățirea capacității bateriei și găsirea unui electrolit ieftin.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.