Dark Souls 3 după mai bine de câteva luni de când a fost anunţat, a primit în sfârşit o dată oficială de lansare. Majoritatea fanilor seriei Dark Souls ştiu cât de mult va conta noua versiune, venind cu o grămadă de modificări în comparaţie cu cea precedentă. De data aceasta dezvoltatorii au introdus un sistem de magie, denumit şi „magic meter”, astfel încât atunci când personajul principal va folosi o abilitate specială, nivelul său de mana să scadă. Dacă stăm şi ne gândim la versiunea trecută a jocului când magia avea un număr fix de utilizări, este o schimbare care ne bucură din toate punctele de vedere.
Cei de la IGN au avut buna voinţa de a ne prezenta prin intermediul unui clip video câteva dintre modurile de atac posibile, întocmai pentru a ne ajuta să ne facem o idee cu privire la ceea ce vom găsi în joc. În cazul atacurilor de la distanţă, magia va avea un impact mai mic, în timp ce atacurile magice pe ţintele din apropriere pe lângă faptul că vor avea un damage cu mult mai mare şi consumul de mana va scădea considerabil. Precum şi în Bloodborne, jocul oferă mai multe variante în privinţa modului de desfăşurare a acţiunii. Mediul înconjurător este un factor extrem de important, putând chiar să va scoată din anumite confruntări.
Jocul va fi disponibil atât pe PlayStation 4 cât și pe Xbox One dar şi pe PC. Cei de la Bandai Namco, creatorii jocului au anunţat în urmă cu ceva timp în cadrul unui eveniment că Dark Souls 3 va fi lansat în luna aprilie a anului 2016.