Interesul pentru noul domeniu al realității virtuale crește de la o zi la alta în așteptarea sfârșitului de an 2015 și începutul lui 2016, perioadă în care vom asista la lansarea mai multor dispozitive VR (de realitate virtuală) care mai de care mai sofisticate, fiecare producător promițând clienților experiențe unice.
Pătrunderea fenomenului VR în viața majorității consumatorilor de tehnologie americani va amplifica nu numai industria de divertisment ci va reinventa, potrivit specialiștilor, o gamă largă de servicii de la cele medicale și militare până la serviciile de educație sau financiare.
Oportunitatea oferită de VR este deosebit de relevantă pentru furnizorii de servicii financiare, cum ar fi managerii de averi, firmele de brokeraj sau bancherii personali, deoarece mare parte a complicatului și plictisitorului lor conținut financiar ce vor să-l promoveze putând fi transformat acum într-un format viu, captivant.
La nivelul pieței americane unde anul viitor va exploda acest fenomen VR, așteptările cele mai mari se referă la generația Millennial, așa cum e denumită populația americană a cărei dată de naștere e cuprinsă între anii 1977 și 2000.
Crescând odată cu filme precum Matrix și cu primele jocuri video, această generație de consumatori ”millennials” au un apetit recunoscut pentru achiziționarea noilor tehnologii apărute pe piață, indiferent de eventualele riscuri ce implică uneori această acțiune.
Statisticile arată că unul din fiecare trei persoane care lucrează în SUA este un ”millenial”, cu mențiunea că în 2025 această generație va reprezenta 75% din forța de muncă la nivel național. Acești ”millennials” își folosesc acum influența și bunăstarea dobândită, contribuind la transformarea multor industrii și servicii, în special în sectorul financiar.
Oricum, sunt de notorietate problemele profunde ale experienței acestor clienți ”millennials” cu tradiționalul sistem bancar, ei preferând să aplice pentru un împrumut sau un card bancar de pe dispozitivul lor mobil, decât să facă o vizită la sediul băncii pentru a fi consiliat de plictisitorii funcționari ai acesteia. Cu toate acestea, ei vor avea încă nevoie de sfaturi financiare profesionale în cazul unor evenimente semnificative din viața lor.
Aceleași statistici din domeniul financiar au confirmat pierderea încrederii generației de ”millennials” în vechiul sistem financiar, dovedite prin numărul mare de afaceri ale acestora în care ”portofelele” lor sunt preluate de diverse sericii financiare non-bancare sau de startup-uri.
In aceste condiții, presiunea competitivă asupra băncilor a crescut considerabil iar apariția fenomenului VR a devenit o oportunitate în re-evaluarea modalităților de atragere a tinerilor consumatori. Potențialul tehnologiei VR de a prezenta consumatorului experiența reală a unui nivel de trai superior (chiar dacă aceasta este augmentată) a oferit ocazia unor instituții financiare să treacă deja la acțiune.
De la prezentările avantajelor unor programe financiare elaborate pe o lungă perioadă de timp pentru obținerea unor pensii private și până la vizualizarea în VR a proiectelor unor eventuale investiții ale clienților, mai multe instituții financiare din toată lumea se pregătesc de impactul fenomenului VR atât asupra generației de ”millennials” cât și a celorlalți fani ai realității virtuale.
Potrivit Dr. Albert Mehrabian, cercetător-șef la laboratorul Virtual Human Interaction de la Universitatea Stanford, procentul actual de 93% al comunicării non-verbale zilnice, demonstrează faptul că acum oamenii procedează la o informare minuțioasă înaintea luării unei decizii, față de anii trecuți când se bazau mai mult pe propriile simțuri.
Conform unui recent raport al BI Intelligence, se estimează că livrările de căști VR vor crește anual cu 99% între anii 2015-2020, ajungând la un potențial de 2,8 miliarde de dolari pe piața de hardware.
Această estimare nu trebuie ignorată, cei care nu vor ține pasul și nu se vor adapta cu noile trenduri ale tehnologiei vor suferi pierderi ca multe companii din anii trecuți care nu au urmat această cale. Așa cum în Matrix, personajul Morpheus dădea o replică demnă de reținut: ”Există o diferență între a cunoaște calea și a urma calea”.