Acasă Stiri FanBread vrea să ajute celebritățile internetului oferindu-le și mai mulți bani

FanBread vrea să ajute celebritățile internetului oferindu-le și mai mulți bani

0

Dacă ești cunoscut pe YouTube, Vine sau orice altă platformă de socializare, un startup denumit FanBread vrea să te ajute să faci bani prin crearea și monetizarea unui website doar al tău.

Compania a ieșit la suprafață doar recent însă Karl House, fondatorul și CEO-ul acesteia, are o experiență destul de vastă în acest domeniu. În trecut el a făcut parte din proiecte similare fiind șeful departamentului de vânzări și dezvoltare a afacerii la Kin Community, o rețea de channel-uri YouTube. Acolo el a colaborat cu celebrul duo de comedie Smosh ajutându-i pe aceștia să-și lanseze propriul website și să devină un brand media în adevăratul sens al cuvântului.

House a declarat că prin FanBread el dorește să influenţeze într-un mod pozitiv și alte celebrități ale internetului folosind aceleași strategii care au avut succes în cazul Smosh.

Întrebarea este, dacă cineva are deja mii de abonați pe rețelele sociale, cât de importantă mai e prezența unui website propriu? Probabil nu foarte importantă, mai ales dacă vorbim strict de popularitate, care nu va fi cu mult influențată oricum. Însă dacă se urmărește monetizarea activității sau construirea unei relații mai strânse cu grupul de fani, crearea unui website standalone începe să aibă sens.

În principiu FanBread va crea website-uri pentru cei care doresc să dea naștere unui brand, ceea ce la prima vedere nu reprezintă mare lucru. House recunoaște că există o grămadă de alte servicii de acest gen însă el pune accentul pe ce are de oferit FanBread în plus față de ele. Spre deosebire de concurenți, FanBread încercă să evite pe cât mai posibil experiența de blog. Va oferi vizitatorilor articole interesante de citit care vor putea fi distribuite pe rețelele de socializare cu scopul de a crea un mediu prietenos pentru interacționare, în final popularitatea website-ului va crește și va da naștere unei comunități, cel puțin asta afirmă House.

Câteva dintre site-urile deja create de FanBread sunt My Cupcake Addiction, BroScienceLife și GeeksterInk.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.