Cu cât ne apropiem mai mult de ultima lună a anului, moment în care se va da startul la precomenzile pentru pachetul Oculus Rift, cel mai avansat proiect de VR (realitate virtuală) evaluat de specialiștii din domeniu, cu atât se înmulțesc proiectele similare ale altor producători de tehnologie.
Auzisem de proiectul Morpheus al companiei Sony, de colaborarea dintre Vive și Valve din care a rezultat jocul Arizona Sunshine și chiar mă întrebam cine va fi următoarea companie ce va încerca să pătrundă în universul noii realități virtuale, ce va avea cu siguranță un moment de vârf în 2016.
Răspunsul a venit foarte repede datorită publicațiilor online din domeniu, de unde am aflat că popularul producător de camere GoPro a achiziționat recent Kolor, un ”echipaj” francez specializat în realizarea de clipuri video pentru realitate virtuală și vizionări la 360 de grade.
Nick Woodman, CEO al companiei a declarat că speră ca GoPro să dezvolte modalități noi de capturare, creare și distribuire a conținutului media ”sferic”. Pentru a arăta ceea ce dorește să realizeze, GoPro a postat un clip video interactiv în care prezintă cum ne putem ”scufunda” într-o secvență filmată cu camere multiple.
Mutarea celor de la GoPro s-a dovedit benefică în ceea ce se preconizează a fi o afacere de succes, compania raportând o creștere de 54% pe parcursul acestui an față de anul trecut și cu un profit ce a ajuns la 16,8 milioane de dolari (mai mult decât dublu).
Intrebat despre următoarea mutare a GoPro astfel încât să-și mențină constant avantajul ce îl are camerele sale în fața smartphone-urilor și a aparatelor DSLR, Nick Woodman a anunțat după achiziționarea luna trecută a companiei Kolor, a încă două echipamente necesare experienței virtuale.
Este vorba despre o matrice formată din șase camere sferice ce va ajunge spre sfârșitul acestui an și a unui quadcopter performant ce este așteptat la începutul anului viitor. Produsul final are o marjă destul de largă a prețului estimat în urma zvonurilor neoficiale, cuprinsă între 500 și 1000 de dolari.