După mai bine de câţiva ani în care videoproiectoarele au fost folosite la birou, la liceu sau la facultate, se pare că a sosit vremea pentru o schimbare, atât din punct de fizic cât şi hardware. Cei de la LG vor să revoluţioneze întreaga piaţă a proiectoarelor, anunţând lansarea unui astfel de device de mici dimensiuni, capabil să încapă cu uşurinţă până şi într-un buzunar, fiind la fel de mare precum un portofel. Cu siguranţă nu v-aţi fi aşteptat ca dezvoltatorii LG să mai vină cu încă o inovaţie atât de repede în domeniu, ţinând cont de faptul că recent au lansat LG G4, unul dintre cele mai revoluţionare telefoane din ultimii ani.
Minibeam Nano, este noul videoproiector a celor de la LG, capabil să transmită conţinut de bună calitate oriunde te-ai afla, întrucât dispune de o baterie cu o durată de funcţionare de până la 2 ore, totodată având oportunitatea de a fi conectat la telefon sau la tabletă. Acesta poate proiecta imagini cu o diagonală de maxim 100 de inci la o rezoluţie nativă de 854 x 480 pixeli, iar în ciuda dimensiunii lui, lampa LED are o durată de viaţă de până la 30.000 de ore.
Conform ultimelor informaţii, dispozitivul va fi disponibil începând cu luna aceasta în America de Nord, Asia, Europa, Africa şi America latină.