Mașinile ”self-drive” de la Google vor părăsi pista de încercare în favoarea drumurilor publice

1
332

In această vară mașinile autonome create de Google vor trece la nivelul doi de testare, evoluând de la pista de încercare la drumurile publice din California, prototipurile acestei mașini a viitorului începând să circule prin vecinătățile Mountain View cu o viteză de numai 25 de mile pe oră, incluzând un volan detașabil, o pedală de frână și una de accelerație în cazul unei eventuale preluări a controlului de către un șofer uman.

Google dă asigurări că toate mașinile implicate în această testare a lor pe drumurile publice au fost riguros verificate, confirmându-se faptul că tot ce presupune software sau senzori implementați în aceste mașini lucrează la capacitatea nominală.

Prototipurile rulează același tip de software ce a fost folosit de compania Lexus în testările flotei de SUV-uri RX450H, care a parcurs din septembrie anul trecut nu mai puțin de un milion de mile pe opțiunea ”self-driving” iar recent parcurge 10,000 de mile săptămânal. Distanța parcursă reprezintă echivalentul experienței de conducere a unui adult american în vârstă de 75 de ani.

Lăsând la o parte provocarea fiecărui pasager de a încerca experiența unică a deplasării într-un autovehicul complet autonom, Google așteaptă cu nerăbdare reacția comunității, vis-a-vis de percepția și interacțiunea față de acest tip de autovehicul.

Ideea principală urmărită de Google este ca mașina viitorului să fie complet autonomă, lipsită de orice alt tip de controale manuale. In același sens, preocuparea celor de la Google privind siguranța oferită de aceste mașini autonome trebuie să fie percepută și înțeleasă de consumatori la justa valoare.

Rapoartele din ultima săptămână evidențiază că din cele 48 de autovehicule licențiate ca fiind autonome, patru dintre ele au fost implicate în evenimente rutiere începând cu septembrie anul trecut.

In urma acestui raport, Google a simțit nevoia să menționeze că cele 11 accidente în care au fost implicate mașinile autonome Google au fost minore, fiind înregistrate după mai mult de 1,7 milioane de mile rulate în modul ”self-driving” și că nici măcar o dată nu s-a întâmplat ca mașina autonomă Google să fie de vină.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here