Meizu M2 Note, un telefon chinezesc de bună calitate

2
841

Deşi au mai rămas doar câteva zile până la marea lansare a noului telefon a celor de la Meizu, se pare că pe internet au apărut tot felul de zvonuri cu privire la specificatiile acestuia. Cu toate că în trecut cei de la Meizu nu au avut un succes la fel de răsunător precum cel de la Xiaomi sau Gionee, compania a reuşit să se ţină în continuare pe picioare şi să producă telefoane de bună calitate. În comparaţie cu alte companii chinezeşti, cei de la Meizu pun accentul mai mult pe calitate şi nu pe cantitate, astfel încât să le ofere tuturor posibilitatea de a avea un telefon de top la un preţ decent.

Meizu M1 Note este primul lor telefon care a reuşit să se facă remarcat prin funcţiile şi performanţele sale, urmând mai apoi ca în 2015 să aibă un urmaş, mai exact Meizu M2 Note. Făcând abstracţie de denumire, speficatiile noului telefon ar trebui să îi atragă pe pasionaţi încă de la lansare, întrucât vine cu un display suficient de mare încât să permită controlul mai multor aplicaţii (multi-tasking) într-un mediu cât mai lejer.

Sub carcasă se ascunde un procesor octacore MediaTek MT 6753 pe o arhitectură Cortex – A53 cât şi un GPU Mali-T 720. Pe lângă toate acestea, telefonul mai dispune de 2GB de memorie RAM şi 32 de GB spaţiu de stocare.

Din păcate la momentul de faţă cei de la Meizu nu au făcut publică nici-o informaţie cu privire la data de lansare, însă conform zvonurilor de pe internet, noul telefon ar trebui să apară cât mai curând.

DigiPedia

2 COMENTARII

  1. constat ca telefoanele chinezesti sunt tot mai cautate, cred ca o sa cumpar si eu Meizu asta, pare prea tare sa fie adevarat, trebuie sa ma conving.Foarte tare articolul!

  2. Pai daca chinezii iti ofera preturi reduse si performanta buna,e evident sa fie tentant , chiar daca nu e un brand cunoscut . Multi apreciaza telefoanele chinezesi ,deci da ..e de incercat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.